Sepsi joacă tare! Reacția conducerii în privința atacantului pentru care insistă FC U Craiova 1948
articol scris de Digi Sport27.05.2021, 08:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Paraschiv (22 de ani), atacantul celor de la Viitorul Pandurii, e cel mai dorit jucător care a evoluat în sezonul 2020-2021 al eșalonului secund.
Deși ieri se părea că fotbalistul născut în Brașov s-ar fi înțeles cu FC U Craiova 1948, Sepsi Sfântu Gheorghe încă mai așteaptă un răspuns de la jucătorul care a evoluat la Viitorul Pandurii din ianuarie 2020.
Ce spune Hadnagy despre Daniel Paraschiv
Atilla Hadnagy, directorul executiv al formației patronate de Laszlo Dioszegi, a dezvăluit că încă așteaptă un răspuns de la fotbalistul care a marcat 11 goluri în 27 de partide disputate în acest sezon din Liga a doua și a jucat în semifinalele Cupei României.
Hadnagy, fost atacant la FC Brașov, spune că mingea e în terenul atacantului care a debutat la seniori la Precizia Săcele.
„Noi i-am făcut o ofertă lui Paraschiv. Chiar am discutat recent cu tatăl fotbalistului și a rămas să ne dea un răspuns. Acum rămâne de văzut și ce va decide Leo Grozavu.
Un lucru este cât se poate de clar, noi nu vom intra în licitație pentru jucător nici cu CFR Cluj, nici cu FC U Craiova“, a declarat Atilla Hadnagy, pentru publicația Monitorul Expres.
Paraschiv e monitorizat de formația covăsneană din luna decembrie, așa cum digisport.ro a scris AICI.
- 175.000 de euro e cota lui Paraschiv
- Și CFR Cluj l-a dorit pe atacantul de la Viitorul Pandurii
Unicul transfer oficializat până acum de FC U Craiova 1948 este cel al argentinianului Juan Bauza, de la Csikszereda.
Sepsi joacă azi, de la 17:30, pe teren propriu, cu FC Botoșani, într-un meci din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Partida e transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro.
Etichete: sepsi , fc u craiova 1948 , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții