Sebastian Colțescu, în lacrimi după meciul de la Iași. Arbitrul a fost anunțat că tatăl său a murit
articol scris de Digi Sport24.08.2020, 14:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sebastian Colțescu (43 de ani) s-a aflat la centru în partida dintre Poli Iași și Chindia Târgoviște, disputată sâmbătă, în Liga 1, scor 1-0, iar arbitrul a primit o veste groaznică la finalul jocului.
Tatăl arbitrului din Craiova a decedat ieri, iar Sebastian Colțescu a fost anunțat printr-un mesaj de sora sa, în minutul 70 al meciului de la Iași. Arbitrul FIFA a aflat vestea după încheierea partidei și a izbucnit în lacrimi, scrie ProSport.
Sebastian Colțescu, în lacrimi după meciul de la Iași. Arbitrul a fost anunțat că tatăl său a murit
Tatăl lui Sebastian Colțescu a fost răpus de o boală incurabilă, la doar un an după ce și mama arbitrului a decedat, mai scrie sursa citată.
Pentru Colțescu a fost primul meci din sezonul 2020/2021. Arbitru FIFA din 2006, craioveanul conduce și Comisia Centrală de Arbitri Dolj. El este al treilea cavaler al fluierului ca număr de meciuri în Liga 1, cu 303 prezențe. Ierarhia all-time este condusă de Alexandru Tudor (381) și Cristi Balaj (341).
Sebastian Colțescu a arbitrat și finala Cupei României din sezonul trecut, Sepsi - FCSB 0-1.
Etichete: liga 1 , poli iasi , sebastian coltescu , chindia , tată colțescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții