Galerie Foto Sebastian Colțescu, blocat de CCA! Ce se întâmplă cu ”centralul” după scandalul de la Paris
articol scris de Digi Sport18.12.2020, 12:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sebastian Colțescu, arbitrul de rezervă implicat în scandalul de la Paris, de la meciul PSG - Bașakșehir, când a fost acuzat de rasism, a fost oprit de la delegări.
Galerie Foto
În schimb, Ovidiu Hațegan a fost desemnat să conducă derby-ul etapei a 14-a din Liga 1, dintre Universitatea Craiova și FCSB, care se desfășura în seara aceasta de la ora 20:30, în Bănie, și care va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Motivul pentru care Sebastian Colțescu a fost oprit de la delegări
Arbitrul român a fost acuzat de rasism după ce a folosit expresia ”ăla negru” atunci când s-a referit la secundul formației turce, Pierre Webo.
UEFA a demarat o anchetă, iar FRF așteaptă acum decizia forului european pentru a lua decizii. Burleanu a dezvăluit că a vorbit, după acel episod, atât cu Ovidiu Hațegan cât și cu Sebastian Colțescu.
Colțescu nu a fost oprit de la delegări ca urmare a acestui scandal mondial, ci pentru că are de ispășit o suspendare de trei etape. Totul, după ce acordat un penalty greșit în meciul FCSB - UTA, scor 3-0, susține GSP.ro.
Poziția oficială a FRF, după scandalul declanșat de Colțescu la Paris. Burleanu: ”Am vorbit cu el și cu Hațegan”
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit despre scandalul de la meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, în urma căruia Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism.
„A trecut aproape o săptămână de la incidentul de pe Parc des Princes, au apărut elemente noi. Acesta a fost și motivul pentru care nu am apărut în spațiul public și am preferat să nu am o altă reacție decât cea pe care am avut-o imediat, la vremea respectivă.
UEFA a demarat deja o anchetă pentru a descifra toate detaliile și întregul context al acestui incident. Nu ne rămâne decât să așteptăm finalizarea acestei anchete și să vedem care sunt concluziile UEFA.
Am luat decizia de a sesiza UEFA pentru a deschide o investigație și în ceea ce privește acuzațile de rasism ale componenților echipei turce înainte de incidentul cu Sebastian Colțescu. UEFA a demarat această anchetă, e o anchetă care se complică, intrând și pe această nouă pistă.
Îi invit și pe cei care s-au exprimat deja în spațiul public să aștepte acest moment al finalizării acestei anchete. Poziția noastră rămâne aceeași, bazată exclusiv pe principii și pe valori.
Am vorbit cu Ovidiu Hațegan și Sebi Colțescu. A fost discuție privată, în care am vrut să aflu și poziția lor, să ne dăm seama exact dacă sunt alte informații pe care nu le-am primit. Cred că e exclus ca imaginea României să fie afectată. Și în spațiul francez s-a vorbit despre un militantism care vine din partea lui Demba Ba”, a spus Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce pedeapsă riscă Sebastian Colțescu pentru incidentul de la meciul PSG - Bașakșehir
UEFA analizează tot ce s-a întâmplat în acel sfert de oră al meciului PSG - Istanbul Bașakșehir, iar dacă brigada condusă de Ovidiu Hațegan va fi găsită vinovată, regulamentul specifică anumite sancțiuni:
- Amenda. Conform Art. 6 din regulamentul UEFA, Comisia de Disciplină poate acorda amenzi cuprinse între 100 de euro și 1 milion de euro. Cu toate acestea, amenda maximă pe care o poate încasa un singur individ este de 100.000 de euro.
- Perioada de suspendare. Art. 14 arată că orice persoană angrenată într-un meci UEFA care insultă o altă persoană sau un grup de persoane, făcând referire la culoarea pielii, religie, etnie, sex sau orientare sexuală, va fi suspendat pentru zece etape sau pentru o anumită perioadă de timp. Comisia de Disciplină poate dicta sancțiuni suplimentare într-un astfel de caz.
- Pedeapsa mai blândă. Articolul 15 menționează că un individ poate fi suspendat pentru trei meciuri dacă este găsit vinovat pentru insulte directe.
Etichete: cca , hategan , sebastian coltescu , pierre webo , craiova fcsb live video , scandal rasism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții