Se încinge derby-ul din Liga 1! ”Nu-i văd cum ar putea să le țină piept celor de la FCSB!”
articol scris de Digi Sport10.09.2021, 10:23
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Se încinge derby-ul din Liga 1. Cu două zile înainte de marea confruntare dintre FCSB și Dinamo, care se va disputa duminică seară, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro, gruparea lui Edi Iordănescu este considerată favorită.
Fanii au luat cu asalt casele de tichete, astfel că se anunță o atmosferă de zile mari în tribune.
Dorin Goian (40 de ani), fost jucător al celor de la FCSB, chiar și căpitan de echipă, merge pe mâna trupei lui Edi Iordănescu, dar a venit și cu argumente în acest sens. Dario Bonetti este optimist, dar are și probleme serioase de lot, pentru că patru jucători s-au accidentat și nu vor fi pe Arena Națională, duminică seară.
Se încinge derby-ul din Liga 1, FCSB - Dinamo! ”Îi este greu antrenorului să implementeze ideea tactică!”
”Este derby-ul României, orice am spune, chiar dacă situațiile sunt total diferite. Cred că FCSB pleacă cu prima șansă și va câștiga, deși Dinamo în derby-uri tot timpul a făcut jocuri bune și a avut și rezultate bune.
Chiar dacă au venit acești jucători, nu-i văd cum ar putea să țină piept celor de la FCSB. E greu să creezi omogenitate, îi este greu antrenorului să implementeze ideea tactică într-un timp atât de scurt.
Chiar dacă au CV-uri, sunt jucători care nu au evoluat mult în ultima perioadă”, a spus Goian, pentru ProSport.
Chestionat în legătură cu războiul pentru palmares, dintre FCSB și CSA Steaua, Goian a replicat fără echivoc.
”Tot timpul când am răspuns la întrebarea asta, am primit mesaje peste mesaje, am avut frigiderul plin de carne.”
Interes uriaș pentru FCSB - Dinamo
FCSB, clubul organizator, a pus, inițial, biletele în vânzare doar online, unde s-au vândut nu mai puțin de 11.000 de tichete.
Suporterii își pot achiziționa bilete, începând de joi, 9 septembrie, și de la casele de la Arena Națională.
Clubul Dinamo a primit 8.000 de tichete și este de așteptat ca acestea să se vândă în totalitate, iar fanii formației din ”Ștefan cel Mare” să umple peluza rezervată oaspeților la derby-ul de pe Arena Națională.
FCSB și Dinamo, schimbări în lot înaintea derby-ului
FCSB și Dinamo s-au întărit considerabil la nivelul lotului chiar înaintea meciului direct.
Gigi Becali i-a transferat în ultima săptămână și jumătate pe Claudiu Keșeru, Valentin Gheorghe și Constantin Budescu, aducând, astfel, jucători exact pe posturile despre care Edi Iordănescu susținea că sunt descoperite.
Dinamo, în schimb, a realizat nu mai puțin de opt transferuri după ce interdicția dictată de FIFA a fost ridicată. Lotului condus de Dario Bonetti i s-au alăturat Constantin Nica, Răzvan Popa, Gabriel Torje, Cosmin Matei, Mirko Ivanovski, Plamen Iliev, Cătălin Itu și Cătălin Țîră.
Etichete: dorin goian , bilete fcsb dinamo , transferuri fcsb , fcsb-dinamo live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții