Se face transferul lui Adrian Mazilu în Premier League! Acord de principiu cu Gică Hagi
articol scris de Digi Sport06.07.2023, 10:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Mazilu (17 ani) a impresionat la primul sezon pentru prima echipă a Farului, iar fotbalistul a devenit un punct de atracție pentru cluburile din Premier League.
Astfel, după ce s-a scris despre interesul celor de la Crystal Palace, acum, Brighton pare că se află în pole-position, iar trupa lui Roberto De Zerbi ar fi făcut deja primii pași.
Adrian Mazilu, gata să meargă la Brighton
Concret, Brighton și Farul au ajuns la un acord de principiu în privința transferului lui Adrian Mazilu, anunță Playsport. În momentul de față, cele două părți pun la cale ultimele detalii legate de viitorul fotbalistului, care ar urma să mai fie lăsat sub comanda lui Gică Hagi încă 6 luni sau chiar un an.
Sursa citată nu amintește de o sumă de transfer, însă, așa cum digisport.ro a anunțat săptămânile trecute, Farul Constanța vrea aproximativ 8 milioane de euro în schimbul lui Adrian Mazilu, unul dintre cei mai promițători fotbaliști români ai momentului.
- Adrian Maziu are 21 de meciuri la Farul, în care a marcat 7 goluri și a dat o pasă decisivă.
Cotat la 8 milioane de euro de Gică Hagi, Adrian Mazilu a spus unde i-ar plăcea să joace
Mazilu a debutat în actualul sezon la prima echipă a Farului, iar tânărul fotbalist a avut un impact rapid și a impresionat, devenind un titular incontestabil. Ca urmare a evoluțiilor consistente, jucătorul a intrat pe radarul altor formații, iar Gică Hagi i-a stabilit un preț fix puștiului său: 8 milioane de euro.
"Nu am vorbit nimic. Chiar nu știu. Sincer, trebuie să vorbesc și cu familia și să aleg varianta cea mai bună. Eu îmi doresc să ajung în Premier League. Mi-am făcut treaba aici, m-au ajutat și colegii și asta s-a văzut. Academia produce foarte mulți jucători, sunt mereu acolo și ăsta este un lucru bun", spunea Adrian Mazilu, în luna mai, la conferința de presă.
Etichete: superliga , farul , brighton , adrian mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții