Exclusiv Schimbări de lot la Viitorul, după primul sezon în play-out: ”Vindem cât mai mulți. Bugetul nostru nu arată bine”
05.06.2020, 19:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul dispută primele meciuri după o pauză de trei luni sâmbătă, în direct la Digi Sport, împotriva Universității Craiova, de la ora 11:00, respectiv 14:30, prilej pentru Gică Hagi să testeze mai mulți fotbaliști de la Academie.
Gică Popescu a dezvăluit că Gică Hagi a promovat în această perioadă nouă jucători de la Academie, care vor fi folosiți în ”dubla” amicală cu Universitatea Craiova. De asemenea, președintele de la Viitorul a anunțat că, în cazul unor oferte potrivite, mulți fotbaliști ar putea pleca de la echipă în următoarea perioadă de mercato.
Viitorul pregătește sezonul viitor
”Gică Hagi a mai luat opt sau nouă juniori la echipa mare, pe care a vrut să îi vadă. Este și interesul Craiovei să își ruleze tot lotul înainte de începerea competiției oficiale. Pentru noi este o necesitate vânzarea de jucători.
Bugetul nostru nu arată atât de bine fără vânzarea de jucători și suntem nevoiți să acoperim problemele bugetare astfel. Vrem să vindem cât mai mulți, să facem cât mai mulți. Bugetul are nevoie de vânzare de jucători pentru a ieși pe profit, așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori”, a declarat Gică Popescu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
După cele două meciuri amicale cu Universitatea Craiova, de sâmbătă, Viitorul va juca în runda a treia a play-out-ului pe 14 iunie, de la ora 17:00, în direct la Digi Sport 1, împotriva celor de la Poli Iași.
Înainte de primele meciuri oficiale, Viitorul este pe locul șapte în Liga 1, primul al play-out-ului, cu 25 de puncte.
Etichete: gica popescu , academia gheorghe hagi , universitatea craiova viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții