Exclusiv ”Săpunaru alege sistemul la Rapid!” Dezvăluirea fostului președinte din Giulești
articol scris de Digi Sport09.07.2023, 14:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Mutu (44 de ani) s-a despărțit de Rapid. Briliantul” va semna, cel mai probabil, cu azerii de la Neftchi Baku, iar în locul său în Giulești are mari șanse să meargă Cristiano Bergodi (58 de ani), antrenor liber de contract după plecarea de la Sepsi.
Dinu Gheorghe: ”Săpunaru alege sistemul! Hai să fim corecți”
În cantonamentul din Slovacia, Mutu a pregătit o schimbare importantă: la ultimele jocuri de verificare a folosit sistemul 3-5-2, pe care voia să-l implementeze în sezonul următor la Rapid. Potrivit lui Ianis Zicu, acesta a fost un motiv de ceartă între antrenor și conducerea clubului.
”Cred că au avut ceva divergențe înainte de oferta asta, vizavi de ceea ce s-a întâmplat în vară. S-a schimbat sistemul și, din ce știu eu, la Rapid se vrea să se joace cu patru pe linia de fund. Clubul voia să joace 4-2-3-1, sistem adoptat și la grupele de juniori”, a transmis Ianis Zicu, la emisiunea Liga Digisport.
Mai în glumă, mai în serios, Dinu Gheorghe, fostul președintele al Rapidului, a transmis că Săpunaru, căpitanul echipei, a avut ultimul cuvânt în schimbarea sistemului de joc.
”Ianis, hai să fim corecți. Sistemul îl alege Săpunaru. El e un jucător foarte important pentru Rapid în acest moment, iar sistemul de joc trebuie să fie agreat în primul rând de el”, a declarat Dinu Gheorghe.
VIDEO Dinu Gheorghe: ”Sistemul îl alege Săpunaru”
Florin Prunea, discurs dur despre Adrian Mutu
”Pentru Mutu, Rapidul devenise o corvoadă. Când iei șapte de la Slavia Praga, când iei șapte de la Farul... Îl vedeam cum se duce la stadion, îl vedeam cu capul în pământ în fața suporterilor...
A venit această oportunitate, care, din punctul meu de vedere, este un pas înapoi pentru Mutu. Dacă nu ar fi câștigat meciul cu FCSB, Mutu nu era păstrat.
Să lași Rapid București pentru Neftci Baku... Cu toată stima, mi se pare hilar, jenant. Ai timp să câștigi și bani. Eu zic că el trebuia să-și ducă la capăt contractul, mai ales că oamenii ăștia i-au prelungit contractul cu doi ani.
De acum, cine va vrea să-l angajeze pe Adi Mutu, se va gândi de trei ori. Pare un băiat tânăr disperat după bani. El a început prost cariera asta de antrenor. De la Rapid pleacă pe ușa din spate”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport Special.
Dinu Gheorghe: ”Din punctul meu de vedere este o greșeală venirea lui Bergodi. Dacă venea Șumudică, acum se linișteau toate apele”
Cristiano Bergodi este în pole-position să o preia pe Rapid, iar fostul președinte al giuleștenilor a vorbit despre această variantă.
”Din punctul meu de vedere este o greșeală venirea lui Bergodi. Bergodi nu este un antrenor care a făcut performanță în România. Aici se vede că povestea conducătorilor Rapidului față de Șumudică și Pancu mi se explică. Ei nu sunt doriți de conducere.
Nu știu dacă Bergodi va putea să rezolve problemele de la Rapid. Să nu uităm că a avut două mandate la Rapid nereușite.
Eu l-aș pune pe Șumudică antrenor, e cea mai bună soluție acum. Dacă venea Șumudică, acum se linișteau toate apele”, a declarat Dinu Gheorghe, la Digi Sport Special.
Etichete: dinu gheorghe , cristi sapunaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții