”Șansa nu se antrenează”. Ce a spus Laszlo Balint după ce UTA a dominat-o pe FC Argeș, dar a fost învinsă
articol scris de Digi Sport27.11.2021, 19:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UTA Arad a dominat meciul cu FC Argeș, dar la final s-a văzut învinsă cu 0-1.
La finalul partidei, Laszlo Balint a recunoscut că nu are că se le reproșeze elevilor săi, care și-au creat ocazii mari de a marca, însă, consideră antrenorul UTA-ei, neșansa a făcut ca arădenii să nu marcheze.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad - FC Argeș 0-1:
Discursul lui Laszlo Balint după 0-1 cu FC Argeș
”Eu n-am ce să le reproșez băieților, ei s-au luptat pentru fiecare minge, au făcut tot posibilul să avem situații. Șansa nu se poate antrena. Mă gândesc la meciurile pe care le-am pierdut pe teren propriu. Cu CFR, am pierdut din cauza unui gol fantastic al lui Chipciu, apoi am avut ocazii fantastice.
Cu Chindia, am luat gol din aut. Acum, la fel, cu tot respectul pentru FC Argeș, dar n-a avut șut pe poartă. E clar că, din moment ce am pierdut, am făcut greșeli.
Trebuie să facem o analiză, dar să rămânem fideli principiilor noastre. Echipa nu a arătat rău, dar sunt și astfel de momente în fotbal, pe care eu nu pot să mi le explic. Nu e niciun blocaj, am avut o săptămână foarte bună, în care jucătorii au arătat poftă, încredere la antrenament”, a declarat Laszlo Balint.
FC Argeș a urcat pe loc de play-off după victoria de la Arad
Datorită victoriei cu UTA, FC Argeș a urcat pe locul șase în Liga 1, cu 27 de puncte acumulate în 17 runde.
Arădenii, în schimb, au rămas cu 25 de puncte și se află pe a noua poziție a ierarhiei.
Etichete: laszlo balint , uta arad - fc argeș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții