Video Săndoi caută revanșa cu Rapid. “Am avut o doză de neșansă în turul campionatului”
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 18:51
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chindia Târgoviște și Rapid se înfruntă vineri, 19 noiembrie, de la ora 20:30, pe arena “Ilie Oană” din Ploiești, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a 16-a din Liga 1.
Săndoi: "Rapid se bate pentru play-off"
Antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, se gândește la o revanșă în fața Rapidului pentru eșecul din startul sezonului, scor 0-1.
Chindia ocupă locul 10 în Liga 1, cu 17 puncte, în timp ce Rapid se află pe poziția a cincea, cu 26 de puncte.
Rapid are cinci meciuri la rând fără eșec în Liga 1 și este favorită împotriva Chindiei, care se confruntă cu mai multe probleme de lot.
"Îmi aduc aminte că în meciul tur era debut de campionat şi ne pusesem speranţe în meciul cu Rapid, deşi cred că jocul l-am dus destul de bine. Ne dorim revanşa, mai ales că este debutul returului. Ştim că întâlnim o echipă bună, cu transferurile pe care le-au făcut. Cu jucătorii cu mare experienţă pe care i-au adus au reuşit să schimbe imaginea Rapidului din campionatul trecut din liga a doua.
Rapid e o echipă de pe locurile fruntaşe, care se bate pentru play-off, cu mulţi jucători cu calitate individuală. Dar, până la urmă, este un joc colectiv. Cred că şi noi am arătat de fiecare dată că suntem o nucă grea pentru orice echipă pe care am întâlnit-o, chiar dacă am avut o doză de neşansă. În turul campionatului cred că am pierdut patru puncte din minutul 90 până la final.
Pentru acest joc mai avem o serie de accidentaţi, în rest nu avem suspendaţi şi acesta este un lucru pozitiv. Pentru că de fiecare dată am avut probleme. Sperăm să practicăm un fotbal bun şi să luăm puncte, pentru că asta interesează pe toată lumea, indiferent de adversarul pe care îl întâlneşte", a spus Emil Săndoi.
Chindia - Rapid, vineri, 20:30, Digi Sport 1. Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , rapid , emil sandoi , chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții