Sabău a văzut faza în care Octavian Popescu a lovit cu cotul și a avut o reacție surprinzătoare
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 07:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
U Cluj a remizat, pe teren propriu, cu FCSB, luni seară, în etapa 26 din SuperLiga, scor 0-0, dar soarta partidei putea fi alta dacă Dan Nistor nu rata lovitura de la 11 metri în minutul 16.
Sabău nu crede că Octavian Popescu trebuia eliminat
De asemenea, partida de pe Cluj Arena a mai fost marcată de două faze care s-ar fi putut solda cu câte o eliminare. La final, Ioan-Ovidiu Sabău, antrenorul ardelenilor, a văzut faza în care a fost implicat Octavian Popescu și a avut o reacție surprinzătoare.
Ce s-a întâmplat de fapt? În minutul 42 al meciului, Octavian Popescu a avut un clinci pentru balon cu Lucas Masoero de la ”U” Cluj, undeva la mijlocul terenului.
Ovidiu Hațegan, arbitrul partidei, a considerat că fotbalistul de la FCSB a faultat, dar nu foarte grav, astfel că l-a sancționat cu cartonaș galben. Ardelenii au acuzat lovitura lui Tavi Popescu și au cerut eliminarea jucătorului roș-albaștrilor.
Sabău: ”Unde mai e fotbalul?”
Sabău a văzut faza, pe panoul de la flash-interviu, și a reacționat prompt.
”E fotbal, e contact între doi jucători. Din punctul meu de vedere trebuia să lase avantaj. Dar e fotbal pînă la urmă. Am văzut în ultimul timp niște penalty-uri foarte ușor acordate.
Trebuie lăsat jocul liber, să mai și pui mâna, să împingi. Faptul că protejez, că mă întorc nu trebuie să fie neapărat fault. Și eu mă întorceam, foloseam brațele.
Unde mai e fotbalul dacă nu încurajăm duelurile unu la unu?”, a spus Sabău, la finalul partidei de luni seara, care a fost în direct la Digi Sport.
VIDEO cu duelul dintre Octavian Popescu și Lucas Masoero
Și cei de la FCSB au protestat și au cerut un penalty. S-a întâmplat mai devreme, la faza din minutul 20.
Atunci a avut loc un duel la cap între Ovidiu Popescu și Federico Anselmo, în urma căruia fotbalistul de la FCSB s-a prăbușit ulterior pe gazon.
Federico Anselmo l-a lovit cu cotul în figură pe Ovidiu Popescu, dar arbitrul Ovidiu Hațegan i-a acordat doar cartonaș galben, spre nemulțumirea oaspeților.
VIDEO cu duelul dintre Anselmo și Ovidiu Popescu
Etichete: ioan ovidiu sabau , octavian popescu , sabau u cluj , oviu popescu , u cluj - fcsb 0-0 video , sabau octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții