S-au reluat negocierile: clubul din Liga 1 cu care Fernando Varela se află în discuții avansate
articol scris de Digi Sport25.03.2022, 14:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fernando Varela se află în ultimele luni de contract cu PAOK Salonic și nu-și va prelungi înțelegerea cu echipa la care antrenor este Răzvan Lucescu.
Fundașul de 34 de ani ar avea șanse mari să revină în vară în Liga 1, unde este dorit de Universitatea Craiova, care vrea să profite că îl poate lua gratis.
Fernando Varela, în negocieri avansate cu Universitatea Craiova
Părțile ar fi chiar în negocieri avansate, iar șansele ca mutarea să se realizeze în vară sunt considerabile, anunță Prosport.
Fernando Varela este considerat de conducerea clubului oltean ”stâlpul” defensivei de care echipa are nevoie, lucru evident și în această parte secundă a sezonului, când absența lui Valerică Găman a fost vizibilă.
Fernando Varela a fost dorit de Universitatea Craiova și în iarnă, dar părțile nu au reușit să ajungă la un acord.
”Vă spun în premieră acum: am încercat să-l aducem pe Varela. Ieri a căzut. El a fost ținta noastră numărul unu. Da, Varela, de la PAOK. Două săptămâni am muncit la el.
S-a încercat, dar din păcate, nu s-a putut rezolva. PAOK e de acord, nu sunt probleme, pentru că există o disensiune între Varela și conducere și am crezut că putem să rezolvăm. Dar din păcate, nu am putut face transferul.
Nu pot să vă dau detalii, dar nu financiar. Vrem două transferuri. Dacă vine și al treilea, e cu atât mai bine. Dar nu aducem de dragul de a aduce”, spunea Mihai Rotaru la Fotbal Club, pe 19 ianuarie.
Fernando Varela a jucat patru ani în Liga 1
Fernando Varela a ajuns în fotbalul românesc în vara anului 2012, când FC Vaslui l-a adus de la Feirense, fără sumă de transfer. Doar un an mai târziu, clubul patronat de Adrian Porumboiu l-a vândut la FCSB în schimbul a 1.25 milioane de euro.
La FCSB, unde a fost și căpitan, Fernando Varela a jucat trei ani, până în 2016, când PAOK l-a cumpărat pentru 1.4 milioane de euro.
Etichete: fernando varela
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții