Video Exclusiv "S-ar putea să vedem un duel Șumudică - Petrescu peste două etape!". Scenariu lansat după problemele de la Rapid
articol scris de Digi Sport18.09.2021, 00:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în Liga 1, după 1-2 contra celor de la Gaz Metan Mediaș, pe Arena Națională.
"S-ar putea să vedem un duel Șumudică - Petrescu peste două etape!". Scenariu lansat după problemele de la Rapid
Nou-promovata Rapid a început excelent acest campionat, cu cinci victorii și o remiză în primele șase runde, însă giuleștenii traversează acum primul moment dificil de la revenirea în Liga 1.
Dacă forma slabă a Rapidului va continua și în următoarele runde, Mihai Iosif este în pericol să fie demis, crede Gabi Balint, căruia i-a venit deja în minte un posibil înlocuitor - Marius Șumudică, cel care este liber de contract și nu s-a ascuns niciodată să spună că își dorește să revină pe banca Rapidului.
"S-ar putea să vedem un duel Șumudică - Dan Petrescu peste două etape, dacă ei vor pierde următoarele două meciuri, cu Sepsi și cu Mioveni. În sensul că Șumudică va fi antrenor la Rapid", a spus Balint, mai mult sau mai puțin serios, la Fotbal Club, făcând astfel referire și la conflictul dintre Șumudică și Petrescu, izbucnit după meciul Jablonec - CFR 0-1.
Prezent în studio, Daniel Pancu a spus că nu vede posibilă această variantă: "Nu e cazul!". Totuși, Balint a rămas fidel ideii sale: "Nu? Crezi că nu? Se poate întâmpla".
Rapid și CFR Cluj sunt programate să se dueleze în runda a 12-a din Liga 1, care se va disputa în weekend-ul 16-17 octombrie. Până atunci, giuleștenii vor avea meci în deplasare cu CS Mioveni, în Cupa României, și alte două dueluri în Liga 1, cu FC Voluntari (acasă) și Sepsi (deplasare).
Daniel Pancu a explicat și de ce nu vede posibilă schimbarea lui Mihai Iosif în acest moment.
"Eu am fost demis din Liga 2 când eram foarte mulțumit de promovare și eram la două puncte de promovare. La antrenori întotdeauna e posibil, cu toate că el are rezultate extraordinare.
Rapid e încă într-o poziție foarte bună, neașteptată de multă lume. În momentul de față, nici nu cred că se pune problema. Și pentru mult timp de acum", a spus Pancu.
Clasament Liga 1
VIDEO Rezumatul meciului Rapid - Gaz Metan 1-2
Etichete: rapid , marius sumudica , gabi balint , daniel pancu , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții