S-a terminat! Anunțul făcut de clubul din SuperLigă despre fotbalistul pentru care AC Milan plătea 21.000.000€
articol scris de Digi Sport11.09.2024, 08:00
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Samu Castillejo (29 de ani) este în prezent liber de contract, după despărțirea de Valencia.
La șase ani distanță de la momentul în care AC Milan plătea suma de 21 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Villarreal, spaniolul a rămas fără angajament și pare că îi este din ce în ce mai greu să-și găsească echipă.
Recent, s-a scris de faptul că impresarii acestuia l-au propus inclusiv la o echipă din SuperLigă, în speță 'U' Cluj.
Conducerea celor de la 'U' Cluj a negat zvonurile despre Samu Castillejo
Lovitura ar fi fost una de imagine și, cel mai probabil, și pe plan sportiv, însă managerul sportiv al clujenilor a declarat că nu există nicio șansă ca mutarea să se realizeze, din cauza salariului care era cu foarte mult peste nivelul primului eșalon din România
"Nu e nimic adevărat. N-am discutat cu nimeni despre Samu Castillejo. Nici măcar nu ne permitem să-i achităm salariul, care e de 1.500.000 de euro pe an", a declarat Gabi Giurgiu, conform iAMsport.ro.
- Cea mai mare reușită din cariera lui Castillejo este cucerirea titlului în Serie A, cu AC Milan, în sezonul 2021/2022.
- Fotbalistul de bandă dreaptă a bifat 103 de meciuri în Serie A, respectiv 150 în La Liga.
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Samu Castillejo, conform transfermarkt.com. 18 milioane de euro valora acesta în octombrie 2018.
'U' Cluj, liderul SuperLigii
Universitatea Cluj a adunat 18 puncte din cele opt meciuri jucate în acest campionat, iar ”Șepcile roșii” se situează în fotoliul de lider.
Cu cinci victorii, trei rezultate de egalitate și golaveraj +9, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău are un start perfect de campionat.
Pentru 'U' Cluj urmează partida cu Rapid, programată luni, 16 septembrie, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.
Etichete: u cluj , ac milan , samu castillejo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții