Exclusiv S-a spulberat visul de 100 de milioane de euro al lui Becali: ”Nu are realizări, nu-ți dau nici un milion pe el”
15.07.2018, 09:02Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
În august 2017, Florinel Coman a fost adus cu surle și trâmbițe la FCSB. Gigi Becali a plătit celor de la Viitorul două milioane de euro pentru transferul atacantului de 20 de ani, i-a oferit un salariu de 15.000 de euro pe lună și i-a pus o clauză de reziliere de domeniul fantasticului, 100 de milioane de euro. Cu toate acestea, la un an distanță, latifundiarul nu mai este atât de sigur de investiția făcută.
"De Florinel Coman am început să mă dezumflu puțin. De ce? Nu are realizări, are dribling, are talent mai mult ca Man, dar pierde mingea. Ăia când văd...cât vrei pe Coman? 20 de milioane. Da, dar pierde mingea, nu-ți dau nici un milion pe el, că pierde mingea. Driblează el doi, dar o pierde la al treilea", a spus Gigi Becali în exclusivitate la Digi Sport Matinal.
Florinel Coman face parte din "legiunea" de jucători veniți de la Viitorul la FCSB, alături de Florin Tănase, Dragoș Nedelcu sau Romario Benzar. În schimbul ultimilor trei, echipa lui Hagi a obţinut peste 6,5 milioane de euro. La momentul aducerii lui Coman, Becali spunea despre el că "e al doilea cel mai talentat fotbalist din România după Hagi. Mai bun decât Mutu. I-am pus clauza de 100 milioane de euro. Asta va fi valoarea lui peste doi ani".
La FCSB, atacantul de 20 de ani a jucat în 30 de meciuri oficiale și a marcat 4 goluri.
Gigi Becali nu concepe să mai rateze titlul încă un sezon și e dispus să continue transferurile. Întrebat care ar fi suma maximă pe care ar fi dispus să o investească într-un singur jucător, Becali a răspuns:
"Ca să investesc 10 milioane într-un jucător, trebuie să investești într-un tânăr. Dacă el face 10 milioane și să văd eu că face 10 milioane la 20 de ani, înseamnă că l-au văzut alții din Europa la 19 ani. Și când dau eu 10, înseamnă că știe lumea. Înseamnă ca dau europenii 40 pe el. Nu mă așteaptă pe mine, că deja orice mic cuvânt, orice mică frază...deci, cum să dau eu 10? Dacă face 50, nu mi-l dă mie cu 10, că vine Real, Barcelona și dă 50, 70... El dacă face 50, lumea dă 100 pe el. Acum se dă dublu cât costă el", a explicat Becali la Digi Sport Matinal.
FCSB va începe noul sezon în deplasare, cu Astra Giurgiu, urmând apoi să întâlnească rivala Dinamo în derbyu-ul României, care va avea loc în etapa a doua.
Etichete: becali transferuri , florinel coman , becali fcsb , transferuri fcsb , becali coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții