S-a dezlănțuit! UTA Arad, victorie cu 7-1 într-un amical din Slovenia
articol scris de Digi Sport30.06.2024, 10:08
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
UTA Arad a mers într-un cantonament din Slovenia pentru a pregăti sezonul viitor din SuperLiga.
Aici, trupa lui Mircea Rednic (62 de ani) a efectuat mai multe antrenamente intense și a disputat meciuri amicale în care au fost testate și achizițiile din această vară.
Astfel după ce a jucat două partide de pregătire cu Borac Banja Luka și Sarajevo, UTA s-a confruntat cu o echipă din ligile inferioare din Austria.
UTA Arad, victorie cu 7-1 în fața austriecilor de la Voitsberg
UTA Arad s-a impus în fața celor de la Voitsberg (formație din liga a 3-a din Austria) cu scorul de 7-1, într-un meci amical disputat sâmbătă (29 iunie) în cantonamentul din Slovenia.
Golurile arădenilor au fost marcate de Răzvan Trif (minutul 15), Andrej Fabry (minutul 45+2), Andrei Dumiter (minutul 51), Raoul Cristea (minutele 59 și 78), Loai Halaf (minutul 85) și Johana Omondi (minutul 90).
”Primul 11” folosit de UTA în acest meci: Popa - Râpă, Benga, Trif, Rodrigues - Pedro, Mihai, Andrei - Omondi, Fabry, Ezekiel
Rezerve: Mitrovic, Anișorac, Van Durmen, Abris, Cristea, Ekmecki, Halaf, Calotă, Dumiter
În celelalte partide de pregătire jucate de UTA în această vară, arădenii au pierdut în fața bosniecilor de la Borac Banja Luka (scor 1-2) și Sarajevo (scor 1-3).
În ediția precedentă de campionat, formația pregătită de Mircea Rednic s-a clasat pe primul loc în play-out (locul al 7-lea), însă nu a putut juca baraj pentru Conference League deoarece nu a avut licență pentru cupele europene.
Viitoarea ediție a SuperLigii va debuta pe 13 iulie (sâmbătă), adică cu o zi înainte de marea finală a EURO 2024 din Germania (programată pe 14 iulie).
Etichete: amical , cantonament , uta arad , voitsberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții