S-a cerut cea mai dură pedeapsă pentru Josue Homawoo, după ce l-a băgat în spital pe Luca Mihai
articol scris de Digi Sport15.04.2024, 11:34
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luca Mihai (20 de ani) a fost victima unei intervenții dure din partea lui Josue Homawoo (26 de ani), în timpul meciului Dinamo - Poli Iași, scor 1-0, din etapa a patra a play-outului SuperLigii.
Tânărul a dat cap în cap cu togolezul la un duel aerian și a fost dus de urgență la spital. Are multiple fracturi, hematom cranian și un timpan spart, iar situația sa rămâne extrem de gravă la mai bine de 15 ore de la incident.
Costel Pană a cerut ca Josue Homawoo să plece de la Dinamo
Apărătorul lui Dinamo a primit multe critici pentru intrarea sa, iar poate cea mai dură reacție îi aparține lui Costel Pană (56 de ani). Fostul mijlocaș, care a petrecut cinci sezoane în tricoul alb-roșu, le-a cerut șefilor echipei să îl dea afară pe Homawoo.
"Rușine, 'Hoțogan'! Acest individ considerat numărul unu, protejat mereu... Nu mai protejați asemenea specimene! Aviz amatorilor. Poli Iași trebuie să-l dea în judecată pe acest individ numit arbitrul numărul unu al României.
Dinamo nu are nevoie de asemenea arbitraje! Așteptăm conducerea clubului să își exprime indignarea față de acest arbitru care nu le face deloc cinste.
Și să-i rupă unilateral contractul acestui kamikaze, așa-zis 'fotbalist de Dinamo'. Fotbalul este o poveste despre plăcerea jocului și satisfacția suporterilor", a fost mesajul lui Pană, postat pe Facebook.
VIDEO cu accidentarea lui Luca Mihai:
Etichete: ovidiu hategan , costel pană , luca mihai , josue homawoo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții