Exclusiv S-a aflat suma pentru care Rapid l-a transferat pe ”Xavi al Serbiei”
articol scris de Digi Sport12.06.2024, 20:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luka Gojkovic (24 de ani) este primul transfer al verii pentru Rapid.
Fotbalistul sârb a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu grupare din Giulești.
Rapid a plătit 200.000 de euro pentru Luka Gojkovic
Adus de la FK Javor (Serbia), acolo unde era căpitanul echipei, Rapid nu a declarat în public și suma de transfer plătită pentru a îl aduce pe jucător.
Totuși, la Fotbal Club, Daniel Sandu a dezvăluit pe câți bani a ajuns în Giulești cel poreclit ”Xavi al Serbiei”.
FK Javor a retrogradat în divizia secundă a Serbiei, astfel Gojkovic a putut fi adus pentru o sumă mult mai mică decât cota sa de piață. Astfel, directorul sportiv al Rapidului a anunțat că mijlocașul central a ajuns sub comanda lui Neil Lennon după ce s-au plătit aproximativ 200.000 de euro în schimbul său.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Luka Gojkovic, potrivit transfermarkt.com.
- În sezonul trecut, în tricoul celor de la FK Javor, Gojkovic a marcat trei goluri și a oferit șapte pase de gol în 38 de partide.
”Va fi o plăcere și o onoare să apăr culorile unuia dintre cele mai mari cluburi din România. Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre Rapid și abia aștept să joc pentru acest club, dar și să am o contribuție la performanțele echipei.
Un club precum Rapid are mereu obiective înalte, astfel încât voi da totul pentru a contribui la îndeplinirea lor, adică la câștigarea de trofee. Despre fani, am auzit că sunt cei mai tari din România, că atmosfera făcută de ei la meciuri este incredibilă și aștept cu mare interes să joc în fața lor”, a spus Luka Gojkovic, conform fcrapid.ro.
Meridian Sport: ”Poreclit ”Xavi al Serbiei", Luka Gojkovic este un playmaker foarte tehnic”
Jurnaliștii de la Meridian Sport au scris că Luka Gojkovic era poreclit în țara vecină drept ”Xavi al Serbiei” pentru tehnica foarte bună pe care a arătat-o cu mingea la picior.
De asemenea, ziariștii publicației menționate anterior au numit-o pe Rapid drept ”un gigant” al României și au dezvăluit că giuleștenii au plătit și o sumă de transfer în schimbul lui Luka Gojkovic, fără să precizeze valoarea acesteia.
"După retrogradare (n.r. a celor de la FK Javor) era clar că Luka Gojkovic își va căuta altă echipă. El este acum noul jucător al echipei Rapid București. Un playmaker foarte tehnic, Gojkovic a semnat cu gigantul din România și va fi coleg cu un alt sârb, Borisav Burmaz.
Poreclit "Xavi al Serbiei", jucătorul părăsește pentru prima dată fotbalul intern pentru o echipă din străinătate. Românii au achitat o sumă de transfer", au scris sârbii de la Meridian Sport.
Etichete: rapid , transfer , daniel sandu , luka gojkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții