Video&Foto Ruptura totală dintre Ruben Albes și Anamaria Prodan. Omul adus cu eticheta de vedetă în România este acum pe făraș
articol scris de Digi Sport20.12.2020, 16:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Hermannstadt a pierdut în ultima etapă din 2020, scor 0-1 cu Poli Iași, iar antrenorul Ruben Albes a dat de înțeles că ar putea să plece din România după acest joc.
Adus în România de Anamaria Prodan, după ce agentul FIFA s-a implicat în acționariatul de la Hermannstadt, Albes pare acum abandonat de toată lumea. Antrenorul spaniol a spus că niciun antrenor nu ar fi putut obține rezultate mai bune decât el la Hermannstadt, având în vedere problemele clubului.
Galerie Foto
Ruptura totală dintre Ruben Albes și Anamaria Prodan. Omul adus cu eticheta de vedetă în România este acum pe făraș
Această răbufnire a lui Ruben Albes vine după ce Anamaria Prodan a încercat să-l dea afară în urmă cu puțin timp. Președintele clubului, Claudiu Rotar, a blocat demiterea lui Ruben Albes și i-a dat credit antrenorului până la finalul anului. Albes era obligat să obțină un succes contra lui Poli Iași, dar Hermannstadt a pierdut, astfel că Albes are șanse mari să plece.
Iată ce spunea președintele lui Hermannstadt, Claudiu Rotar, după remiza cu FC Argeș din etapa precedentă: "Mai avem un meci, vom trage linia după aceea și vom vedea dacă vom continua. El ar trebui să câștige în ultima etapă ca să-și păstreze postul și în ianuarie, după vacanță", a spus Rotar, pentru Digi Sport.
VIDEO Anamaria Prodan îl lăuda pe Ruben Albes în urmă cu 5 luni
Ruben Albes, out de la Hermannstadt? Discurs nervos după eșecul cu Poli Iași: "Este ușor să uiți ce se întâmplă aici"
Ruben Albes a lăsat de înțeles după meci că este foarte nemulțumit la Hermannstadt: "Nu am făcut un meci bun, asta e sigur, dar acesta este fotbalul. Nici adversarii nu au avut multe ocazii. Am făcut un meci prost, nu a fost vorbă despre motivația jucătorilor mei. Adversarii au jucat inteligent, au făcut pressing sus. Sunt mândru de munca pe care am depus-o aici. Dacă conducerea consideră că alt antrenor ar putea obține mai multe puncte în situația actuală, atunci foarte bine. Așa se întâmplă în fotbal. Cred că este ușor să uiți care este situația per total.
Noi facem o treabă foarte bună cu această echipă, asta este realitatea! În acest moment nu poți obține mai mult aici. Dacă te gândești câți jucători au fost accidentați, câți au avut COVID-19, asta este opinia mea. Dacă alți oameni gândesc altfel, le respect decizia. Eu îmi doresc tot binele pentru club", a spus antrenorul, după eșecul cu Poli Iași.
Cine este Ruben Albes, omul adus de Anamaria Prodan la Hermannstadt
În vârstă de 35 de ani, Ruben Albes s-a născut la Vigo, pe 24 februarie 1985. Acesta a adunat 22 de meciuri oficiale pe banca echipei Hermannstadt. În mandatul său, echipa a câștigat opt jocuri, a remizat în opt rânduri și a pierdut de șase ori.
De-a lungul carierei, Ruben Albes a mai antrenat Novelda CF, Eldense, Real Valladolid B, Celta Vigo B și UCAM Murcia. Între 2015 și 2016 a fost secund la prima echipă a lui Real Valladolid, pentru Miguel Angel Portugal, respectiv Alberto Lopez.
Hermannstadt a terminat anul 2020 pe locul 12, cu 15 puncte.
VIDEO Rezumatul partidei Hermannstadt - Poli Iași 0-1
Etichete: anamaria prodan , meciuri hermannstadt , antrenor hermannstadt , ruben albes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții