Exclusiv Rivalul FCSB-ului care a contribuit la plecarea lui Vali Gheorghe. "M-a sunat și mi-a cerut sfatul"
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 19:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Valentin Gheorghe (25 de ani) a plecat de la FCSB după aproape un an și va evolua din sezonul următor pentru Umraniyespor, nou promovată în prima ligă din Turcia.
Mijlocașul ofensiv a recunoscut în direct pe Digi Sport că pentru el plecarea de la FCSB reprezintă un pas pozitiv în carieră.
Dani Coman a contribuit la plecarea lui Vali Gheorghe la FCSB
Președintele celor de la Hermannstadt, Dani Coman, un cunoscut rival de-o viață a trupei lui Gigi Becali, a recunoscut că a discutat cu Vali Gheorghe, fotbalist cu care a colaborat în perioada când era conducător la Astra Giurgiu.
Fostul portar speră ca mutarea mijlocașului în Turcia să-i fie de bun augur, iar timpul petrecut acolo să fie unul îndelungat.
"Nu mă surprinde sub nicio formă transferul lui Vali Gheorghe. M-a sunat acum două săptămâni și mi-a cerut un sfat. E un copil bun, o să facă treabă în Turcia. Sper să stea cât mai mult și să vină aici doar în vacanță", a spus Dani Coman, la Liga Digisport.
Valentin Gheorghe este al zecelea fotbalist de care FCSB se desparte în această vară, după Cătălin Straton, Paulo Vinicius, Andrei Miron, Dragoș Nedelcu, Gabriel Simion, Robert Ion, Cristi Dumitru, Andrei Burlacu și Claudiu Keșeru.
La capitolul veniri, FCSB i-a transferat doar pe stoperii Rachid Bouhenna și Joyskim Dawa.
Umraniyespor trebuie să plătească 200.000 de euro dacă vrea să-l transfere definitiv pe Valentin Gheorghe
Gigi Becali a transmis și că a acceptat mutarea pentru a-i face ”un bine” lui Valentin Gheorghe, care va încasa un salariu considerabil în Turcia, 25.000 de euro lunar.
”Am stat bine și m-am gândit, iar până la urmă am decis să îl cedez pe Vali Gheorghe sub forma de împrumut în Turcia. Dacă baiatul confirmă acolo ei au drept de transfer definitiv în iarna. Iar clauza este de 200 de mii de euro. Am zis să îi fac un bine băiatului. E o șansă bună pentru el, iar eu l-am înțeles”, a declarat Gigi Becali, potrivit Prosport.
Etichete: transfer , dani coman , astra giurgiu , fcsb , vali gheorghe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții