Video Exclusiv Ricardo Grigore a rupt tăcerea, după ce a plecat de la Dinamo
articol scris de Digi Sport02.06.2024, 18:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ricardo Grigore (25 de ani) a oferit o primă reacție, după despărțirea de Dinamo.
Fundașul central, plecat la final de contract, speră să revină rapid la o altă echipă.
Ricardo Grigore, prima reacție după plecarea de la Dinamo
”Mă bucur din plin de vacanță. Sper să nu fie foarte lungă și să-mi găsesc repede echipă.
Sunt foarte bucuros că echipa s-a salvat și nu am retrăit acel sentiment de acum doi ani. Mă bucur din plin că am reușit să joc un ultim meci pe Arena Națională, cu stadionul plin. O emoție de nedescris.
Plec cu capul sus, pentru că mi-am încheiat contractul. Cu siguranță puteam să fac mult mai multe la Dinamo, dar asta a fost situația.
A fost un sezon dificil, începând din vară, cu interdicția la transferuri. Am făcut un cantonament fără jucătorii noi, au venit pe parcurs”, a declarat Ricardo Grigore, într-un interviu acordat Digi Sport.
Șase plecări de la Dinamo
Dinamo se pregătește deja pentru următorul sezon, iar în lot vor apărea foarte multe schimbări.
Șase jucători deja au fost puși pe liber. Alături de Ricardo Grigore, au mai plecat Edgar Ie, Domagoj Pavicic, Dani Iglesias, Neluț Roșu și Goncalo Gregorio.
Etichete: ricardo grigore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții