Rică Răducanu, cerere pentru Dan Șucu! ”Nu mă mai bagă nimeni în seamă”
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 08:02
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Rică Răducanu (77 de ani), fostul portar al Rapidului și al echipei naționale, și-ar dori să fie angajat în cadrul clubului din Giulești.
Rică Răducanu: ”Nu mă mai bagă în seamă nimeni. Am vorbit cu Dan Șucu”
În ciuda faptului că se confruntă cu probleme medicale și se deplasează cu dificultate, Rică Răducanu și-a exprimat intenția a ajuta Rapidul. Fostul goalkeeper a transmis că a avut o discuție cu Dan Șucu, patronul grupării vișinii, și i-a propus acestuia să-l angajeze pe postul de scouter la copii și juniori.
Omul de afaceri nu i-a oferit, însă, niciun răspuns.
”În trecut eram angajat la Rapid și eram mereu acolo. Și acum mă mai duc, dar nu ne mai bagă în seamă mai nimeni. Am locul meu acolo, îmi place să merg. Mi-ar plăcea să mă mai duc pe la copii, să mă mai vadă. Eu mă duc în sală la alte sporturi.
Am vorbit și cu Dan Șucu și nu mi-a zis nimic. El are un copil care e în grupă la Rapid acolo. A făcut frumos la ProRapid (n.r.- la Constructorul). M-aș duce pe acolo, că oricum n-am ce face. Pot să mai văd jucători și în alte părți și să-i iau acolo la noi (n.r.- la Rapid). Nu numai la noi nu se pune preț pe gloriile clubului”, a spus Rică Răducanu, potrivit Fanatik.
Fostul portar e convins că FCSB va cuceri titlul în acest sezon.
"După cum văd, nu prea mai e titlul pentru Rapid, dar sunt bune și primele 3 că se cântă imnul și la locurile 2 și 3. Eu zic că n-are cine să mai... Steaua (n.r - FCSB), ce să mai. Locul 2, 3 e foarte bine pentru Rapid”, a declarat Rică Răducanu.
De-a lungul carierei sale, Rică Răducanu a devenit campion cu Rapid în sezonul 1966-1967, acesta fiind primul titlu din cele trei cucerite de giuleșteni. A mai câștigat și Cupa României în trei rânduri.
Etichete: rica raducanu , dan sucu , rica raducanu rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții