Exclusiv Revoltă la Astra! Jucătorii nu se mai antrenează, iar patronul nu dă niciun semn
articol scris de Digi Sport29.09.2020, 13:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astra are un start de sezon foarte slab, însă nu aceasta este singura problemă a echipei care a încheiat campionatul trecut pe podium, dar nu a avut voie să joace în cupele europene pentru că nu a primit licenţă UEFA.
Jucătorii au refuzat astăzi să se mai antreneze şi i-au transmis patronului Ioan Niculae că nu o vor mai face până nu li se plătesc restanţele. Staff-ul condus de Bogdan Andone a ieşit pe teren în această dimineaţă, dar nu a avut cu cine să lucreze. În ciuda insistenţelor preşedintelui Dani Coman, fotbaliştii au plecat de la stadion.
Revoltă la Giurgiu. Fotbaliştii nu mai vor să se antreneze până nu li se plătesc drepturile financiare
Jucătorii echipei din Giurgiu sunt neplătiţi de patru luni, dar salariile nu sunt singurele datorii avute de patron la jucătorii cărora anul trecut le-a cerut la un moment dat să câştige campionatul.
Clasarea pe locul trei aduce fiecăruia dintre fotbalişti o primă de obiectiv stipulată în contractul individual, plus terminarea campionatului pe podium le aduce şi cate 300 de euro pentru fiecare dintre punctele câştigate.
Jucătorii nu au de gând să revină la pregătire până când patronul echipei nu achită datoriile şi ameninţă că în caz contrar se vor prezenta direct la partida de sâmbătă, cu Voluntari, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1.
După 5 etape, Astra este pe ultimul loc, cu un singur punct, la egalitate cu FC Argeş.
Etichete: jucatori astra , salarii astra , greva la astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții