Revenirea lui Dusan Uhrin la Dinamo, criticată: "Ori ești mort de foame, ori n-ai ce face. S-a întors a 50-a oară"
articol scris de Digi Sport10.03.2022, 10:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dusan Uhrin a revenit la Dinamo pentru a treia oară, însă și-a atras imediat și critici, având în vedere că s-a întors într-o asemenea situație și după un timp relativ scurt, 8 luni.
Fostul mijlocaș al Stelei, Florin Lovin, nu înțelege această mutare.
Florin Lovin: "Eu nu înțeleg cum poate Uhrin să se întoarcă a cincizecea oară la Dinamo. Ori ești mort de foame acasă, ori n-ai ce face"
"Eu nu înțeleg cum un antrenor ca Uhrin poate să se întoarcă a cincizecea oară la Dinamo, cu problemele care sunt. Ori ești mort de foame acasă, ori n-ai ce face. N-ai cum să mergi la Dinamo în momentul de față.
Ok, n-ai nicio ofertă, dar nu te-ai săturat?
Nu mă pot gândi cum un om care stă într-o țară cât de cât civilizată, adică nu l-ai adus din Trinidad Tobago pe Uhrin Jr... știi bine cum te tratează lumea, știi bine că îți iei banii o dată la nu știu cât timp, știi bine că sunt probleme zi de zi, n-ai echipament, n-ai hotel, n-ai mâncare, n-ai bază.
Dacă îmi spune cineva mie că acest om vine la Dinamo pur sportiv, pentru a se gândi la binele echipei, nu știu... probabil îi dă niște bani care nu se văd", a spus Florin Lovin la Pro X.
Dusan Uhrin a semnat, pentru a treia oară, cu Dinamo
Dusan Uhrin, care l-a înlocuit pe Flavius Stoican, a mai antrenat Dinamo de două ori, în perioadele august 2019 - martie 2020 și aprilie 2021 - iulie 2021.
În primul mandat, cel din în sezonul 2019-2020, cehul a pregătit "câinii" în 23 de meciuri (9 victorii, patru remize, 10 înfrângeri). Anul trecut, el a terminat cu Dinamo pe locul 5 în play-out (9 partide, 5 victorii, două remize, două eșecuri).
Din acel moment, iulie 2021, Uhrin e liber de contract.
Etichete: florin lovin , dusan uhrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții