"Responsabilitatea este în totalitate a mea!". Florin Pârvu, discurs realist după eșecul cu Farul
articol scris de Digi Sport18.02.2023, 22:18
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Farul Constanța s-a impus, 2-0, în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 26 a Ligii 1.
Formația antrenată de Gică Hagi nu a avut mari emoții în fața "Lupilor" și își păstrează datorită victoriei fotoliul de lider.
Florin Pîrvu, după Farul Constanța - Petrolul Ploiești 2-0
Tehnicianul trupei ploieștene s-a declarat resemnat după eșecul de la Constanța și spune că toată responsabilitate este a sa, nu a jucătorilor.
"Am suferit mult la ultima pasă, le-am transmis asta la pauză. Să avem mai multă personalitate și să nu pierdem așa ușor mingea. Asta este, sperăm ca la următoarele meciuri să ne prezentăm. Avem suspendați, Papp, Meijers, o să avem o situație de gestionat.
Avem un lot de jucători și trebuie să aliniem o formulă care să aducă puncte. Ne-a lipsit foarte mult Budescu, la fel și Irobiso. De săptămâna viitoare îi aștept la antrenamente.
În niciun caz nu sunt supărat pe jucători, băieții au încercat. Responsabilitatea este în totalitate a mea pentru această înfrângere", a spus Florin Pârvu.
VIDEO REZUMAT Farul Constanța - Petrolul Ploiești 2-0
Etichete: antrenor petrolul , farul petrolul , florin parvu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții