Exclusiv Replica lui Gică Hagi, după ce finul Gigi Becali a spus că ”ar fi o ipocrizie” să-l felicite pentru titlu
articol scris de Digi Sport22.05.2023, 16:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Farul a învins-o pe FCSB, scor 3-2, în penultima etapă a play-off-ului SuperLigii, și a devenit campioana României.
Reacția lui Gică Hagi, după ce Gigi Becali a spus că nu-l felicită: ”Poate o să vorbim zilele următoare”
A doua zi după meci, Gigi Becali (64 de ani), patronul FCSB-ului, a acordat câteva declarații în legătură cu partida de la Ovidiu și a menționat și faptul că nu-l va felicita pe nașul său Gică Hagi (58 de ani) pentru titlul de campion.
Reacția ”Regelui” nu s-a lăsat așteptată și a oferit un răspuns elegant.
”Nu e nicio problemă, poate o să vorbim zilele următoare. Fiecare interpretează cum vrea, mergem înainte”, a spus Gică Hagi, la emisiunea Liga Digisport.
"E prea mult să stai să feliciți. Ar fi o ipocrizie, o falsitate. Cum adică? Îl feliciți pe ăla care câștigă războiul? Eu nu sunt un fals, eu fac numai ceea ce simt. De exemplu când l-am văzut pe Gică la 2-0 îmi părea rău.
Altă dată nu era așa. Faptul că am pierdut și e Hagi campion am zis 'lasă, domne', până la urmă e nașul meu, prietenul meu din copilărie. El în asta și-a pus totul. Viața lui e fotbalul. Mie mi-a dat destule Dumnezeu", a punctat Gigi Becali.
Sărbătoare la Ovidiu
Galerie Foto
Hagi i-a mulțumit în mod special soției, Marilenei, cu care a ieșit de mână pentru a primi medalia de campion
Știe că jocul merge înainte, nu se oprește după acest titlu, iar Farul are nevoie de mai mult pentru a face pasul mai departe.
Și Hagi mai știe și că va avea nevoie în continuare de toată susținerea soției lui, Marilena (53 de ani), așa cum i-a oferit în toți acești ani. Discreta doamnă Hagi a ținut să fie în umbră, să nu iasă în evidență cu nimic, ci să "lucreze" pentru "Rege" și pentru cei doi copii ai lor, Kira și Ianis. Și de aceea, Gică a ținut să-i mulțumească în mod special femeii alături de care este de aproape 30 de ani.
"Dedic titlul jucătorilor. Ei sunt ... Eu am muncit cu ei, ai au muncit cu mine. Și Constanței. Galeriei și, bineînțeles soției, că mă suportă și celor doi copii. Ianis a dat gol azi, primul gol ...
Ce mesaj îi dau ei (n.r. Marilenei)? Păi, ea mi l-a dat mie că m-a lăsat să cheltui toți banii. M-a lăsat și nu a zis niciodată nimic. E cu mine, e lângă mine, e esențial să te sprijine. Când acasă lucrurile nu stau bine este clar că nu poți ajunge la teren în condiții bune. M-a lăsat să cheltui bani mulți", a spus, printre altele, Hagi, la microfonul Digi Sport.
VIDEO Rezumat Farul - FCSB 3-2
Etichete: gica hagi , gigi becali , farul - fcsb , farul campioana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții