Replica LPF pentru Gică Popescu, după amânarea meciului Farul - FCSB: ”Se află într-o eroare gravă!”
articol scris de Digi Sport26.10.2021, 18:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Partida dintre Farul Constanța și FCSB, care ar fi trebuit să aibă loc duminică seara, a fost amânat de către Liga Profesionistă de Fotbal.
Gică Popescu, oficialul constănțenilor, a acceptat decizia, deși a criticat LPF pentru că sezonul trecut echipa sa nu a avut parte de același tratament.
Replica LPF pentru Gică Popescu, după amânarea meciului Farul - FCSB: ”Se află într-o eroare gravă!”
Anul trecut, Farul a făcut o cerere identică (n.red. la meciul Poli Iași – Viitorul) cu cea formulată de FCSB, dar LPF a respins-o.
Replica Ligii Profesioniste de Fotbal pentru Gică Popescu nu a întârziat să apară și, în acest sens, a fost emis un comunicat oficial în care sunt explicate motivele pentru care nu a fost aprobată cererea constănțenilor în sezonul trecut.
”Având în vedere declarațiile făcute în ultimele zile de dl. Gheorghe Popescu, Președintele clubului FCV Farul Constanța, referitoare la decizia LPF de a reprograma jocul dintre FCV Farul Constanța și FCSB din etapa a XIII-a, facem următoarele precizări:
Dl. Gheorghe Popescu a repetat în mai multe rânduri, pe parcursul ultimelor zile, că FCV Farul Constanța s-a aflat în sezonul trecut, înaintea meciului cu CSM Politehnica Iași, într-o situație identică cu cea în care s-a găsit acum FCSB, având mai mulți jucători accidentați sau infectați cu Covid-19, dar că LPF, în ciuda existenței unor motive identice de amânare, a refuzat cererea formulată de clubul constănțean.
Situația invocată de dl. Popescu nu este asemănătoare și, nicidecum, identică cu cea în care LPF a fost nevoit, din păcate, să decidă reprogramarea partidei dintre FCV Farul Constanța și FCSB. Considerăm că dl. Popescu se află fie într-o eroare gravă, fie este dezinformat în ceea ce privește pretinsa situație ”asemănătoare sau chiar identică” invocată în cadrul aparițiilor sale publice. Pentru informarea justă, completă și transparentă a publicului, vă prezentăm mai jos faptele legate de cererea de amânare a jocului dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța:
Prin adresa nr. 1568 din 17 octombrie 2020, FCV Farul Constanța a solicitat reprogramarea partidei dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța (fostă Fotbal Club Viitorul) invocând că ”mai mulți jucători ai echipei noastre sunt indisponibili datorită infectării cu Covid 19, datorită accidentărilor grave suferite și altor probleme medicale”.
Reprezentanții Departamentului Competiții al LPF au preluat de îndată solicitarea formulată de clubul constănțean, dar la simpla verificare a Listelor A și B ale clubului au constatat că FCV Farul Constanța avea înscriși pe Lista A un număr de 24 de jucători, iar pe Lista B un număr de 28 de jucători. Față de această situație, a reieșit că în lipsa jucătorilor indicați ca indisponibili pentru motive multiple, clubul continua să dispună de un număr suficient de jucători în lot pentru a îndeplini cerințele din Principiile de desfășurare a competițiilor, aprobate prin hotărârea nr. 28 a Comitetului Executiv al FRF din data de 21 august 2020.
În acest sens, clubul îndeplinea cerința de a înscrie în raportul de arbitraj cel puțin 13 jucători (din care cel puțin un portar). Pentru aceste motive LPF a apreciat că nu sunt întrunite condițiile regulamentare pentru amânarea partidei dintre CSM Politehnica Iași și FCV Farul Constanța. Mai mult decât atât, cu ocazia disputării acestui joc unii dintre jucătorii indicați ca indisponibili din cauza accidentărilor au putut evolua în acel meci, revenindu-și aproape în mod spectaculos”, este o parte din comunicatul LPF.
Gică Popescu spune că Farul va respecta decizia luată de LPF, dar că nu s-a procedat la fel sezonul trecut
La scurt timp după pronunțarea deciziei, Gică Popescu a oferit o reacție în cadrul emisiunii Liga Digisport. Fostul mare internațional român a declarat că va respecta decizia luată de Ligă, fiind puțin probabil să fie contestată.
"V-am spus și în cursul zilei de ieri că indiferent care va fi decizia Ligii, va fi respectată de clubul nostru. Noi ne-am fi așteptat ca decizia să fie aceea de a juca, pentru că o situație asemănătoare, de fapt identică, am avut-o și noi la Iași anul trecut, jucătorii erau accidentați sau infectați cu COVID, dar am jucat. Înaintea meciului am solicitat și noi amânarea, pe motive identice cu cele pe care le-a invocat FCSB.
Anul trecut nu s-a putut, anul ăsta se poate. Eu am sperat ca decizia să se ia pe bază de regulament, nu există un articol care să permită unei echipe care are accidentări multe să amâne meciul, dar aceasta este decizia Ligii și noi o vom respecta.
Nu mai vorbesc de explicații, era normal să dea o explicație. Repet, nu există nicio parte de regulament pentru decizia pe care au luat-o. Dar, asta e decizia, ne vom subordona ei. Nu am luat nicio decizie, dar e puțin probabil că o vom ataca. Nu e problemă, sunt convins că Gică avea un plan pe care îl va pune în practică începând de astăzi", a explicat Popescu.
Etichete: lpf , farul constanta , gica popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții