Video “Regele” Hagi, încrezător că va primi “coroana” la finalul sezonului: “Ceilalți din spate se uită la noi“
articol scris de Digi Sport30.04.2023, 15:14
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Farul Constanța a făcut un pas greșit în lupta pentru titlu, 1-1 la Sfântu Gheorghe cu Sepsi, în etapa a șasea din play-off-ul SuperLigii, în direct pe Digi Sport 1.
Gheorghe Hagi, după egalul cu Sepsi: "Suntem pe primul loc și e bine"
Farul a condus după reușita juniorului Sebastian Borza (17 ani), din minutul 73. Sepsi a egalat în minutul 90, prin Marius Ștefănescu.
Avansul constănțenilor în fruntea clasamentului (5 puncte) poate fi diminuat, în funcție de rezultatele din meciurile Rapid – CFR Cluj și Universitatea Craiova – FCSB.
La conferința de presă de la finalul partidei, Gheorghe Hagi (58 de ani) s-a declarat încrezător în privința finalului de sezon.
"Pot să zic că am pierdut două puncte, dar am luat un punct. Vedem, o sa vină un meci acasă și suntem acolo, ne luptăm, și asta e un lucru foarte important pentru noi.
Băieții au făcut o muncă extraordinară. Toți care au venit din vară la noi, cum s-au antrenat, toate lucrurile au fost bune pentru că suntem pe primul loc.
Cred că ceilalți din spate se uită la noi și ar vrea să fie pe primul loc. Nu e ușor, să sperăm că le facem zile grele. Suntem pe primul loc și e bine (n.r. - zâmbește larg)", a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă.
VIDEO Rezumatul meciului Sepsi - Farul 1-1
Clasamentul în play-off-ul SuperLigii
Etichete: liga 1 , hagi , gheorghe hagi , superliga , farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții