Rednic anunţă o posibilă revenire la Dinamo. Primele transferuri rezolvate: "M-am mişcat destul de bine"
27.10.2018, 12:33SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Mircea Rednic nu exclude o revenire a lui Ante Puljic la Dinamo. Antrenorul alb-roşiilor l-a luat pe croat la Al-Faisaly, în vară, şi spune că dacă fundaşul de 30 de ani va avea probleme la echipă după plecarea sa, "mai mult ca sigur" se va alătura fostei sale formaţii, pentru care a evoluat în sezonul 2015/16.
"Dacă are probleme acolo, mai mult ca sigur va veni aici, dar vedem în iarnă", a declarat Rednic, la conferinţa de presă de azi, înaintea partidei de luni, contra Concordiei Chiajna, care va fi luni, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
În ceea ce priveşte alte transferuri, tehnicianul de 56 de ani spune că au fost rezolvate câteva mutări, iar jucătorii vor ajunge în zilele următoare.
"O să vină, o să vină. Şi eu sunt nerăbdător să ajungă. Cei care vin acum nu şi-au găsit echipe, pentru că nu le-a convenit campionatul sau au ţinut la preţ. Nu e uşor să aduci jucători buni în România, ţinând cont de condiţii şi salarii, dar cred că m-am mişcat destul de bine.
Vor mai avea nevoie de două-trei săptămâni, însă am şansa că se întrerupe campionatul şi pot face două-trei amicale. Prefer să joc amicale, decât să fac antrenamente, ca să îi văd la lucru şi să găsesc formula ideală", a precizat Mircea Rednic.
Concordia Chiajna - Dinamo e luni, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , ante puljic , ante puljic dinamo , rednic puljic dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții