"Real Madrid "l-a ascuns" pe Lopetegui!". Ce s-a întâmplat azi, la antrenamentul grupării blanco
29.10.2018, 20:49SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Julen Lopetegui a fost "eliminat" din toate pozele care au apărut de la antrenamentul de azi al Realului. Spaniolul a condus, potrivit presei iberice, ultima sa şedinţă de pregătire la cârma grupării blanco.
După umilinţa cu Barcelona, scor 1-5, Real a ajuns la o contra-performanţă istorică, iar Florentino Perez a decis schimbarea antrenorului. S-a tatonat pista Conte, însă, după toate probabilităţile, italianul a refuzat oferta.
Lopetegui, pus pe ignore de Real
Până la un anunţ oficial, Lopetegui a condus azi ultimul său antrenament la Valdebebas. Doar că pe siteul oficial al Realului, încă tehnicianul nu apare în vreo poză. De altfel, un singur membru al staff-ului tehnic al "albilor" a fost lăsat în imaginile de pe site: Oscar Caro, preparatorul fizic.
"Real Madrid "l-a ascuns" pe Lopetegui la ultimul său antrenament", notează As, care apoi continuă: "Lopetegui a trebuit să treacă prin momente grele la antrenamentul de astăzi, în condiţiile în care ştia că soarta i-a fost decisă. Acesta nu a apărut în niciuna dintre fotografiile publicate pe siteul oficial de la şedinţa de pregătire de azi".
De notat că iniţial s-a speculat că Lopetegui nici nu ar fi fost azi la şedinţa de pregătire a Realului. Presa iberică susţine că acesta a condus ultimul său antrenament, iar la final şi-a luat "rămas bun" de la jucători.
Conform informaţiilor din Spania, Perez îl va numi interimar pe Santiago Solari, fost jucător pe Bernabeu. Acesta are o experienţă similară cu a lui Zidane, în momentul numirii pe banca Realului. Nu e exclus ca argentinianul să conducă gruparea blanco până la finalul stagiunii.
Etichete: lopetegui , lopetegui real madrid , lopetegui antrenament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții