Exclusiv Reacție neașteptată, după decizia luată de Lokomotiv Moscova în privința lui Darius Olaru
articol scris de Digi Sport16.08.2024, 22:35
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Darius Olaru (26 de ani) este pe punctul de a pleca de la FCSB în această perioadă de mercato.
În ultimele zile s-a vorbit despre un interes al celor de la PSV și Lokomotiv Mosocova pentru Darius Olaru. Orice club care vrea să-l transfere pe căpitanul FCSB-ului trebuie să achite clauza de reziliere în valoare de cinci milioane de euro sau 5.250.000 de euro, după cum a anunțat Gigi Becali (66 de ani), patronul ”roș-albaștrilor”.
Lokomotiv Moscova s-a retras din negocierile pentru Darius Olaru. Liță Dumitru, prompt: ”Nu-l văd un mare fotbalist”
Liță Dumitru (74 de ani), fost mare fotbalist român, nu s-a ferit de cuvinte la adresa lui Darius Olaru, după ce a aflat că rușii de la Lokomotiv Moscova s-ar fi retras deja din cursa pentru transferul căpitanului de la FCSB.
”El iese în evidență în fața unor chiori. Eu nu-l văd un mare fotbalist să reușească prin occident, dar la noi e foarte bun”, a spus Liță Dumitru, la Liga Digisport.
”Părerea mea este că era destul de greu să se facă transferul acolo”, a spus și Florin Prunea.
Cei de la FCSB au deja și un nume pe lista de transferuri care să-i locul lui Darius Olaru în lot: Daniel Mândroiu (25 de ani), care în prezent este liber de contract.
Daniel Mândroiu, între FCSB și Blackpool
FCSB nu este singura formație interesată de serviciile lui Daniel Mândroiu. Mijlocașul se află și pe lista unei alte echipe din Anglia, după ce în ultima perioadă a fost legitimat la Lincoln City.
Blackpool, formație din liga a 3-a engleză, se află în discuții de mai multe zile cu fotbalistul dorit acum și de FCSB, anunță britanicii de la the72.co.uk.
Rămâne totuși de văzut dacă cei de la FCSB vor intensifica discuțiile cu Daniel Mândroiu sau mijlocașul va alege să continue în ligile inferioare din Anglia.
În timp ce Olaru e de ceva vreme unul dintre cei mai buni jucători din campionat și e cotat la 7 milioane pe Transfermarkt, Mândroiu valorează doar 350.000 de euro.
De Mândroiu s-ar fi interesat în ultimii ani și Dinamo, însă "Câinii" nu au fost de acord să plătească salariul cerut de fotbalist, considerat mult prea mare.
Cine este Daniel Mândroiu, româno-irlandezul care poate semna cu FCSB
Galerie Foto
Născut la Dublin din tată român și mamă irlandeză, Mândroiu a ales să reprezinte Irlanda încă de la nivel U15 și a trecut pe la toate echipele naționale de juniorat. Momentan, nu a reușit să facă pasul și la naționala mare.
Crescut la academia lui Brighton, Mândroiu s-a întors apoi în țara natală, unde a jucat pentru Bohemians și Shamrock Rovers.
În Irlanda, Mândroiu a reușit să câștige de două ori titlul, iar în 2021 a fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului.
Mijlocașul ofensiv a semnat cu Lincoln City în 2022, iar după doi ani s-a despărțit de echipa din al treilea eșalon englez și acum își caută echipă.
- 214 meciuri, 64 de goluri și 32 de assisturi sunt cifrele înregistrate de Daniel Mândroiu de-a lungul carierei.
Etichete: lokomotiv moscova , florin prunea , lita dumitru , darius olaru , transfer darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții