Sorin Cârțu / Foto: Captură Youtube Universitatea Craiova

Galerie Foto Reacția lui Sorin Cârțu, după ce Cicâldău s-ar fi înțeles cu Petrolul + Vizita oltenilor la ”Mihai Viteazul”

articol scris de Digi Sport
09.09.2024, 17:56
  • Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1

În ultimele zile ale perioadei de mercato s-a discutat intens despre revenirea lui Alexandru Cicâldău (27 de ani) în SuperLiga României, după ce fotbalistul român a fost anunțat că nu mai intră în calculele celor de la Galatasaray.

Situația transferului mijlocașului central este una foarte încurcată, după ce s-a anunțat inițial ca acesta s-ar fi înțeles cu Petrolul Ploiești, chiar dacă ar fi preferat să revină la Universitatea Craiova.

Sorin Cârțu: "Cicâldău ar fi vrut să revină la Craiova, dar nu a ținut de el, ci de cei care plătesc"

Luni, 9 septembrie, în ultima zi de mercato din România, s-a anunțat faptul că finanțatorii turci de la Petrolul Ploiești s-au înțeles cu omologii lor de la Galatasaray, pentru împrumutul lui Alexandru Cicâldău.

Sorin Cârțu (68 de ani), fostul președinte al Universității Craiova, a vorbit despre situația fostului fotbalist din Bănie, despre care crede că și-ar fi dorit să revină pe "Ion Oblemenco".

"Într-adevăr, noi speram să vină la noi (n.r. Universitatea Craiova), dar am auzit așa discuții și de ce se duce la Petrolul. Cred că este o înțelegere între oamenii de afaceri și de la Galata și de la Fenerbahce.

Au alt mod în care vor echilibra acel milion de euro, mă gândesc, nu știu ce să spun.

Din moment ce el se duce la Petrolul și așa cum spuneață și voi, Galata nu ia niciun ban.

Mă gândesc la Topal (n.r. antrenorul celor de la Petrolul) că a jucat la Fener și la Galata. Eu sunt sigur că el și-ar fi dorit să vină la Craiova. E o altă balanță, una e să fii la Craiova, una la Petrolul. Nu am vorbit cu el, dar eu zic că Petrolul face o mișcare foarte bună.

Sunt dezamăgit, normal, așa este. Și el și-ar fi dorit la noi. Dacă așa stau lucrurile, dar nu el decide, ci cei care te plătesc.

A fost la un moment dat o discuție cu niște tranșe care erau în întârziere, nu știu dacă s-a mai rezolvat ceva.", a transmis Sorin Cârțu, conform Fanatik.

Galerie Foto

În timpul pauzei pentru meciurile echipei naționale, jucătorii Craiovei rămași în lotul lui Costel Gâlcă (52 de ani) au participat la deschiderea noului an școlar, la Liceul "Mihai Viteazu", din Băilești, unitate de învățământ la care sunt înscriși aproape 1000 de elevi.

Jucătorii oltenilor au jucat un meci demonstrativ, iar apoi au fost să viziteze casa memorială a lui Amza Pellea, renumitul actor născut în localitatea din județul Dolj.

Giovanni Becali: Cicâldău, ori la Craiova, ori la Galatasaray

Giovanni Becali a anunțat că sunt negocieri avansate cu Universitatea Craiova și că, dacă apare o altă răsturnare de situație și părțile nu se vor înțelege, Alex Cicâldău nu va mai pleca de la Galatasaray, chiar dacă acolo nu va primi șanse să joace.

”Va veni în România cu un avion privat și va fi numai jucătorul Craiovei. Dacă nu se rezolvă cu Craiova, va rămâne la Galata, să-și ia tot contractul.

E de ultimă oră, da. Noi am schimbat, pentru că am considerat că Universitatea Craiova e echipă de cupă europeană, iar la Petrolul se pot întâmpla multe, bune și rele. Asta-i meseria noastră, să găsim cel mai bun lucru pentru jucător, să aibă siguranța contractului, să fie plătit.

Ce să le fac celor de la Ploiești? Nu sunt niște sponsori sau niște proprietari care să depună cinci milioane de euro în bancă la Petrolul? Sunt jucători care încă au bani de luat, ca Musi de la FCSB. De la FCSB nu m-a sunat nimeni pentru Cicâldău”, a declarat Giovanni Becali.

La deschiderea anului școlar, Universitatea Craiova a fost la Băilești, la Colegiul Mihai Vteazul

Etichete: sorin cartu , alexandru cicaldau , transfer cicaldau , bailesti , colegiul mihai viteazul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Farul - Oțelul 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Gică Hagi vs. Dorinel Munteanu în lupta pentru play-off

Video Exclusiv Marius Avram a ”făcut lumină”, după acuzațiile lui Ștefan Târnovanu de la FC Botoșani - FCSB 1-0

Ce au scris spaniolii, după ce Andrei Rațiu a intrat pe radarul lui Napoli

Oficial Claudiu Niculescu, OUT de la clubul la care a scris istorie, după doar 5 luni

Citeşte şi

Exclusiv Gică Craioveanu a dat verdictul, după revenirea lui Sorin Cârțu: ”De ce e pus acolo, să figureze, să ce?”

Exclusiv ”Să vedem cum va da ochii cu Gâlcă” / ”Cum va fi primit de vestiar”. Reacții după revenirea lui Cârțu la Craiova

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOWJohnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură

Pus la zid de Gigi Becali, William Baeten este gata să plece la o rivală a celor de la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

Craiova a dat lovitura! Jucătorul care tocmai a semnat contractul cu oltenii citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon