Reacția lui Mihai Butean, după ce s-a scris că nu merge la Dinamo fiindcă "nu vrea să se bată la retrogradare"
18.01.2020, 10:16SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihai Butean, jucătorul celor de la CFR Cluj, a vrut să clarifice situația, după ce în mediul online au apărut informații potrivit cărora a refuzat să meargă la Dinamo din cauză că "nu vrea să se bată la retrogradare".
Sportivul de 23 de ani a transmis un mesaj pe Instagram, prin intermediul unei pagini dedicate fanilor dinamoviști, în care a explicat că informațiile apărute sunt false.
"Salut. Scuză-mă că intervin. Dar vreau să vă spun părerea mea. Sau cum stau lucrurile exact. Nu ceea ce scrie presa. Eu niciodată nu am vorbit cu Dinamo. Nu am spus și nu aș putea să spun așa ceva. Că nu vreau să merg să mă bat la retrogradare. Respect prea mult clubul Dinamo, ca să am astfel de afirmații.
Și nu a fost vorba de bani. Problema a fost doar că cei de la Dinamo nu au cum să acopere salariul meu în întregime și din ce am înțeles eu, cei de la CFR nu ar vrea să susțină diferența.
Prea multă lume m-a înjurat pentru niște lucruri pe care nu le-am spus niciodată", a fost mesajul lui Mihai Butean.
Mihai Butean a ajuns la CFR Cluj de la Astra și a prins doar cinci meciuri
Mihai Butean a ajuns în Gruia de la Astra Giurgiu, din postura de jucător liber de contract, în vara lui 2019.
Butean a prins doar cinci jocuri în tricoul campioanei României și are concurență mare pentru a acumula minute de joc la formația pregătită de Dan Petrescu, mai ales după transferul lui Denis Ciobotariu, chiar de la Dinamo.
Etichete: dinamo , cfr cluj , mihai butean , butean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții