Video Reacția lui Laszlo Balint, după remiza obținută de UTA în partida cu Hermannstadt: "Ne doream victoria"
articol scris de Digi Sport18.10.2020, 21:24
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Hermannstadt - UTA Arad s-a încheiat 1-1, în etapa a șaptea din Liga 1. Arădenii au obținut un punct, cu toate că se puteau impune clar.
La finalul partidei, Laszlo Balint, tehnicianul arădenilor, s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale, în ciuda erorilor de la fazele fixe.
"Suntem mulțumiți pentru punct, dar ne doream victoria. Trebuie să-mi felicit băieții pentru că au avut atitudinea potrivită, cred că am făcut cel mai bun meci din acest sezon. E adevărat cu mici greșeli care au dus la câteva situații periculoase pentru adversar.
Din păcate, am luat gol din fază fixă, exact ce am lucrat. Dar mă bucură reacția, am reușit să credem până la final. Consider că am fi meritat mai mult, în condițiile în care am avut momente în care am controlat jocul. Sunt convins că o să vină și victoriile.
Nu prea avem goluri marcate din faze fixe. Astăzi cred că am avut cele mai multe cornere și lovituri libere. E adevărat că am marcat dintr-un moment static, dar a fost execuția lui Hora, îl felicit. Trebuie să încercăm să fim mult mai responsabili în apărare, iar pe atac, mai deciși", a declarat antrenorul arădenilor.
Laszlo Balint: "Am demonstrat că am meritat promovarea în Liga 1"
Întrebat cum își apreciază munca depusă la UTA, Balint a fost modest: "Îi las pe alții să aprecieze acest aspect. Mai am mult de învățat, mai am mult de lucru, muncesc în fiecare oră a fiecărei zi să mă dezvolt, dar am meritat, atât personal, cât mai ales ca grup, să promovăm.
Demonstrăm că suntem pe drept în Liga 1, am dat o replică în fiecare meci foarte bună. Am pierdut un singur meci, din păcate avem multe rezultate de egalitate, dar o repet: sunt convins că dacă o ținem pe linia asta, vor veni și victoriile. Trebuie să rămânem ancorați în realitate", a încheiat Laszlo Balint.
VIDEO cu declarația lui Laszlo Balint de la finalul partidei Hermannstadt - UTA 1-1
Etichete: etapa 7 liga 1 , antrenor uta , hermannstadt uta , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții