Exclusiv Reacția lui Gigi Becali după ce Gaz Metan i-a stabilit prețul lui Carlos Fortes
16.01.2019, 20:53SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Gigi Becali a reacționat după ce Gaz Metan a anunțat care este prețul lui Carlos Fortes. Ardelenii vor ca Gigi Becali să plătească 30.000 de euro pentru împrumutul lui Fortes până în vară și să fie obligat să achite restul de 300.000 de euro în vară.
Varianta agreată de Gigi Becali este ca plata celor 300.000 de euro din vară să fie opțională. De altfel, Gigi Becali a spus că, inițial, așa s-a înțeles cu Gaz Metan pentru împrumutul lui Fortes până în vară.
"Eu am negociat cu Gaz Metan. Am vorbit cu Edi și mi-a spus ”nea Gigi, o propun în consiliu și îți dau un răspuns”. Directorii de acolo au spus ”da” pentru 30.000 împrumut și 300.000 opțiunea de cumpărare. Ne-am înțeles, 30.000 împrumut, 300.000 opțiunea de cumpărare. Am aflat eu din bârfe că ei s-au lăudat că rup contractul. El spunea (n.r. - Arcadie Zaporojan) că nu-i face onoare Stelei suma de 30.000 de euro. Păi nu, că Steaua nu mai face prostii", a spus Gigi Becali la "Fotbal Club".
Arcadie Zaporojanu a anunțat condițiile în care Carlos Fortes ar putea ajunge la FCSB
"Cele 300.000 euro pe care vrea să ni le plătească FCSB la vară să le dea acum. Este și variantA să primim 30.000 de euro acum și să evităm opțiunea de cumpărare. Să fie obligată FCSB să îl cumpere la finalul sezonului, pentru 300.000 de euro.
Îl lăsăm cu mare drag, dar pentru bani adecvați. 30.000 de euro pentru împrumut nu cred că este o sumă care să facă cinste FCSB-ului. Mă refer la Gaz Metan, pentru că sunt unul dintre factorii de decizie și la Gaz Metan", a spus Arcadie Zaporojan.
Etichete: gigi becali , carlos fortes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții