Reacția lui Elias Charalambous, când a auzit că Gigi Becali a pariat 20.000 de euro pe calificarea FCSB-ului
articol scris de Digi Sport19.08.2023, 23:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a făcut o afirmație care ar putea să-l coste scump, la aproximativ 24 de ore de la meciul pierdut de FCSB în Danemarca, 0-2 în fața celor de la Nordsjaelland, din manșa secundă a turului 3 preliminar din Conference League.
Patronul FCSB-ului a declarat că a pariat pe calificarea echipei sale în play-off-ul Conference League. Becali a mizat 20.000 de euro, pe care i-a pierdut. La auzul acestei informații, Elias Charalambous, antrenorul FCSB-ului, a izbucnit în râs la conferința de presă premergătoare jocului cu Poli Iași, programat duminică, de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1.
Elias Charalambous, după ce Gigi Becali a dezvăluit că a pariat pe calificarea FCSB-ului în play-off-ul Conference League: ”Îi place să glumească”
”Poate că glumea, nu știu. Nu vreau să vorbesc despre astfel de situații. Nu avem nimic de câștigat din astfel de situații și eu cred că a glumit. Îi place să glumească și o iau că pe o glumă”, a declarat Elias Charalambous.
În Regulamentul Disciplinar se prevede că ”fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu: a. interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani; b. penalitate sportivă de 300.000 de lei”, notează Prosport.
Deși nu are nicio funcție oficială la FCSB, Gigi Becali se încadrează la ”alte persoane a căror apartenenţă la un club este de notorietate şi nu a fost contestată până la momentul săvârşirii unei abateri”.
Dacă suspendarea din orice activitate legată de fotbal nu l-ar putea afecta pe patronul roș-albaștrilor, pentru că nici măcar nu mai participă la meciurile formației sale de câțiva ani, amenda de 300 de mii de lei l-ar putea ”ustura” la buzunar. În plus, dacă ar refuza s-o plătească, FCSB riscă să nu mai fie programată în campionat.
Gigi Becali: ”Nu am voie să pariez pe echipa mea?”
”Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 (n.r.- de euro) de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maximum 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut.
Hai să îți spun când nu ai voie să pariezi, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă. Nu am voie să pariez pe echipa mea? Dacă pariez că pierd, atunci.
Dar, dacă pariez că voi câștiga, nu am nicio treabă. Nu am voie să mă distrez? Dacă pun 20.000, e un fleac. A zis după aia că a scăzut cota, era 5. Am pus după primele două, când am avut noi ocaziile alea cu Coman”, a spus Gigi Becali, conform sursei menționate anterior.
Etichete: gigi becali , elias charalambous , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții