Dusan Uhrin, pe banca lui Dinamo / Foto: Sport Pictures

Reacția lui Dusan Uhrin după ce Dinamo a ajuns la două puncte de play-off și de FCSB: "Nu îmi pasă de celelalte echipe"

29.11.2019, 23:04
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Dinamo - Poli Iași 1-0 | Dinamo a câștigat duelul pentru play-off, cu Poli Iași, însă a făcut-o dintr-o fază fixă, după o primă repriză slabă. Antrenorul "câinilor", Dusan Uhrin, a explicat jocul echipei sale.

"A fost foarte dificil pentru că nu am jucat așa bine. Am început să jucăm după minutul 60 şi sunt fericit că am câştigat. În prima repriză nu a funcționat tranziţia din apărare spre atac. Ei nu ne-au dat prea multe spaţii şi acesta a fost motivul pentru care am jucat mai slab. Eu am fost convins că vom câştiga acest meci. Am înscris şi am jucat bine în repriza a doua", a explicat Uhrin.

Dinamo a ieșit de la pauză mai montată, iar ocaziile s-au înmulțit și tot atunci a venit și golul victoriei. Dusan Uhrin a explicat ce s-a întâmplat în vestiar.

"Am fost calmi, am vorbit în vestiar să ne calmăm şi să rezovăm tranziţia mingii spre atac. Nu au fost cuvinte grele. În prima repriză am fost destul de nervoşi", a spus Uhrin.

Dinamo - Poli Iași 1-0. "Câinii", la două puncte de play-off

După 1-0 cu Poli Iași, Dinamo a ajuns la două puncte de locurile care duc în play-off și implicit de FCSB, însă Uhrin a oferit un răspuns surprinzător când a fost întrebat despre alte echipe.

"Nu îmi pasă cine a mai câştigat astăzi şi cine va mai câştiga. Vom vedea pentru că mai sunt 9 meciuri. Sincer, nu îmi pasă", a concluzionat Uhrin.

După 18 etape, Dinamo are 7 victorii, 4 remize și 7 înfrângeri și a adunat 25 de puncte, iar în etapa viitoare întâlneștre Chindia Târgoviște, în fața căreia are de luat o revanșă după înfrângerea din tur, 2-3.

VIDEO cu rezumatul meciului:

Etichete: dinamo , poli iasi , dusan uhrin , dinamo poli iasi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Video Conducerea lui Dinamo a vorbit despre suspendarea terenului, după ce suporterii au aruncat petarde în teren

Dinamo a ajuns pe locul 2 în SuperLigă, iar Zeljko Kopic nu are niciun dubiu

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”