Răzvan Burleanu, gata s-o ajute pe FCSB să joace pe stadionul ”Steaua”
articol scris de Digi Sport01.10.2021, 22:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a făcut cerere pentru a evolua în Ghencea, însă clubul lui Gigi Becali s-a lovit de refuzul oficialilor CSA Steaua.
Înaintea partidei cu Academica Clinceni, FCSB a solicitat oficial permisiunea Clubului Sportiv al Armatei pentru a juca pe noul stadion ”Steaua”, iar răspunsul ”militarilor” a fost ambiguu, dar cu o direcție clară: vicecampioana nu poate evolua în Ghencea. În cele din urmă, meciul s-a disputat pe Arena Națională, concertul care trebuia să trimită gruparea roș-albastră ”în exil”, fiind anulat.
Răzvan Burleanu, dispus să o ajute pe FCSB să joace în Ghencea, pe noul stadion ”Steaua”
Cel mai mare stadion al țării va găzdui o competiție internațională de jocuri video în perioada 7-17 octombrie, iar FCSB va fi nevoită să-și găsească altă ”casă” pentru duelul cu CS Mioveni din runda a 12-a a Ligii 1. Gruparea roș-albastră ar dori să găzduiască duelul în Ghencea, dar, cel mai probabil, va primi un nou răspuns nefavorabil din partea CSA Steaua.
Aici ar putea interveni Federația Română de Fotbal, potrivit spuselor președintelui Răzvan Burleanu, care ar fi dispus să medieze o discuție între cele două părți, la fel cum s-a implicat și anul trecut, când FCSB-ul și-a exprimat dorința de a juca pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Burleanu așteaptă un semn din partea clubului lui Gigi Becali.
”Am mai făcut-o (n.r.- a ajutat-o pe FCSB) și cu Arcul de Triumf și atunci a apărut un întreg subiect că Federația Română de Fotbal își dorește să administreze stadionul. Atunci am intrat în conflict, artificial, cu Federația de Rugby. Dacă ni se va solicita sprijinul, o vom face. Până acum nu a solicitat nimeni să ne implicăm”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Dacă nu se va întâmpla ”o minune” până la ora jocului cu CS Mioveni, jocul se va desfășura cu FCSB gazdă la Giurgiu sau Buzău, variantele luate în calcul de roș-albaștri.
Etichete: presedinte frf , razvan burleanu , fcsb ghencea , fcsb stadion steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții