Video Răuță și-a lăsat echipa în 10 în minutul 35, dar Stoican nu îl învinovățește. Ce i-a spus după Dinamo - FCSB 0-3
articol scris de Digi Sport31.01.2022, 11:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo - FCSB 0-3 | Conduși cu 1-0 încă din minutul 2, "câinii" au evoluat în inferioritate numerică din minutul 35, când căpitanul Alex Răuță a fost eliminat.
Dinamo - FCSB 0-3 | Alex Răuță, eliminat în minutul 36. Foto cu cele două "galbene"
Galerie Foto
Mijlocașul lui Dinamo a primit primul "galben" pentru un cot aplicat lui Dumiter, iar pe cel de-al doilea pentru un fault dur asupra lui Tavi Popescu.
"Mister (n.r. - Flavius Stoican) m-a încurajat, mi-a spus să țin capul sus", a spus Alex Răuță, care crede că a fost eliminat prea ușor.
Flavius Stoican a subliniat că Alexandru Răuţă, eliminat în minutul 35, nu trebuie să fie învinovăţit de această înfrângere.
"Cred că este o victorie meritată a lor, chiar dacă noi le-am uşurat un pic munca celor de la FCSB. Am jucat în inferioritate şi trebuie să învăţăm că un joc este format din momente. Iar dacă aceste momente la tratăm superficial sau adrenalina din noi este mai mare decât e cazul, atunci se întâmplă astfel de lucruri. Dar asta i-am spus şi lui Alex Răuţă: 'Când pierdem, pierdem toţi'. Nu vreau ca el să se simtă responsabil de această înfrângere.
Am mai văzut meciuri în care o echipă aflată în inferioritate numerică a revenit şi noi chiar am sperat, dar nu s-a întâmplat în seara aceasta. Primul galben al lui Răuţă mi s-a părut uşor acordat, nu ştiu dacă am dreptate sau nu, dar nu asta e important. Dacă rămâneam 11 contra 11 era un meci echilibrat, chiar dacă ei deschiseseră scorul", a declarat Stoican.
VIDEO Cele două "galbene" primite de Răuță în Dinamo - FCSB 0-3
VIDEO Dinamo - FCSB 0-3
Etichete: flavius stoican , alexandru rauta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții