Răuță, în afara oricărui pericol. Verdictul dat de medici
articol scris de Digi Sport24.10.2021, 10:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un incident care le-a dat fiori reci "câinilor" s-a petrecut la meciul dintre Dinamo și Rapid.
Mai exact, minutul 36 al partidei l-a găsit pe Alexandru Răuță întins pe gazon, după ce a acuzat o stare de rău.
Alexandru Răuță, luat cu ambulanța de pe gazon
Mijlocașul s-a simțit rău și a fost nevoie de intervenția ambulanței pe gazon pentru a-i acorda primele ingrijiri medicale.
Răuță nu a mai continuat meciul și a fost dus de urgență la spital, acolo unde i s-au făcut mai multe investigații. Din fericire, stare sa este foarte bună, iar primele rezultate nu vorbesc despre nicio problemă cardiologică a acestuia, anunță sport.ro.
Totuși, acesta urmează să mai efectueze și alte controale pentru a se asigura că totul este în regulă.
Mircea Rednic: "Acum mi se spune că Răuță, de două zile, simte o durere în piept. El n-a spus"
Antrenorul "câinilor" susține că a aflat abia acum de niște probleme ale mijlocașului de 29 de ani. Rednic a rămas marcat de tragediile din fotbalul românesc.
"Eu am pățit-o și cu Vrăbioru, am fost în teren, apoi cu Ekeng. Chiar am băgat o rugăciune repede. Nu l-a lovit nimeni și acum mi se spune că el, de două zile, simte o durere în piept.
El n-a spus, e un tip extraordinar, profesionist, se pregătește, bagă capul în contră. S-a văzut, în momentul când Răuță și Espinoza au ieșit, noi am pierdut lupta la mijloc", a spus Mircea Rednic la final.
Etichete: rapid , dinamo , alexandru rauta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții