Exclusiv Răsturnare spectaculoasă de situație la FCSB! Edi Iordănescu nu mai este favorit! Lista lui Gigi Becali
29.05.2019, 11:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali (60 de ani) și l-a dorit pe Edi Iordănescu (40 de ani) la FCSB, dar șansele ca această mutare să se facă au scăzut foarte mult în ultimele zile. Deși au fost declarații publice, din ambele tabere, că negocierile se vor purta la finalul play-out-ului, adică săptămâna viitoare, managerul general al celor de la Gaz Metan Mediaș s-a gândit mai bine și ar fi decis, potrivit unor surrse Digi Sport, să nu dea curs ofertei. În aceste condiții, patronul roș-albaștrilor s-a reorientat și, cel mai probabil, va alege un tehnician italian, favorit fiind Walter Zenga.
Iordănescu jr simte că nu poate lucra la gruparea roș-albaștrilor așa cum și-ar dori, fără să fie influențat de Becali, astfel că pare decis a continua la Mediaș, sigur asta și dacă cei de acolo se vor ține de promisiune. Edi Iordănescu a precizat că vrea ca în sezonul viitor să se lupte cel puțin pentru play-off cu echipa sa de club.
În aceste condiții, la București, Gigi Becali s-a reorientat și testează piața italiană. Walter Zenga (59 de ani), Devis Mangia (44 de ani) și Cristiano Bergodi (54 de ani) au șanse de a fi numiți ca succesori ai lui Mihai Teja. Favorit pare Zenga, mai ales că acest tehnician are și suținerea totală a lui MM Stoica, al doilea cel mai important om din club, după cum s-a autoexprimat recent într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
”Am văzut că Edi a lăsat un pic parfumul în București și a plecat înapoi! Se pare că se accesează acum o filieră italiană la FCSB. Cam așa se vede de sus, pentru că știm că are un profil aparte clubul. Dacă facem acum un clasament, cred că primele trei locuri sunt ocupate de reprezentanți ai Italiei, Walter Zenga, Devis Mangia și Cristiano Bergodi, ordinea fiind aleatorie”, a spus și Narcis Răducan, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Răducan a lăsat și el de înțeles că șansele ca Edi să vină la FCSB nu mai sunt așa de mari, ca până acum câteva zile. ”Nu văd surprize din acest punct de vedere, dacă 99% nu mai înseamnă 99%. Mai degrabă nu, cred că e cam hazardat procentul de 99%.!”, a mai spus Răducan, la Digi Sport.
”Telefonul meu e deschis! La Steaua sunt prietenii mei”. Walter Zenga este de acord să revină la FCSB
Walter Zenga este antrenorul care s-a declarat încântat să revină la FCSB. Italianul e tentat să lucreze din nou cu Gigi Becali, cel pe care l-a invitat și la o cafea, dar finanțatorul roș-albaștrilor așteaptă mai întâi răspunsul lui Edi Iordănescu.
”Da, mi-aș dori să antrenez iar în Romania!”, a spus Zenga, la Pro Tv. Chestionat ce echipă ar alege, italianul a replicat: ”Uite, la Dinamo nu a mers, la Cluj e prietenul meu Dan Petrescu, la Viitorul e prietenul meu Gică Hagi, la FCSB sau Steaua nu e nimeni acum.
Dimpotriva. Sunt MM și Gigi, prietenii mei. Și mai e și Duckadam, căruia vreau să-i mulțumesc, pentru că a vorbit frumos de mine și a spus că sunt potrivit pentru Steaua. Mi-ar plăcea”, a mai spus Zenga, care a completat: ”Telefonul meu e deschis”.
Walter Zenga a câștigat titlul în Liga 1 cu Steaua
Tehnicianul de 59 de ani a fost antrenorul Stelei în campania 2004-2005, atunci când a și câștigat titlul în Liga 1. Legendarul portar s-a aflat pe banca roș-albaștrilor la succesul de răsunet în fața Valenciei, în șaisprezecimile Cupei UEFA. Drumul bucureștenilor s-a oprit în optimi, unde au fost eliminați de Villarreal.
Walter Zenga a fost dat afară de la Venezia în martie. Venezia a fost a 18-a echipă pe care Zenga a antrenat-o. În cariera sa, cel poreclit ”omul păianjen” a mai trecut pe la FC Național, Steaua (actuala FCSB) și Dinamo, dar nu a stat mai mult de un an la vreo echipă, ceea ce s-a întâmplat și acum.
Etichete: gigi becali , walter zenga , cristiano , transferuri fcsb , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții