Exclusiv Răsturnare de situație: FC Botoșani și Rapid au ajuns la un acord și meciul se va juca în Giulești
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 17:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rapidul va disputa primul meci oficial pe noul stadion din Giulești cu FC Botoșani, sâmbătă, de la ora 19:30, în direct la Digi Sport 1.
UPDATE, ora 17:30: Cele două părți au ajuns, în cele din urmă, la un acord, după ce Marius Croitoru a dat aprobarea și meciul se va juca în Giulești.
Știrea inițială
FC Botoșani a refuzat să joace pe stadionul din Giulești! Ce variante are Rapidul
Conducerea clubul Rapid a semnat marți contractul cu cei de la Clubul Sportiv pentru folosirea stadionului și a făcut câte o solicitare la Liga Profesionistă de Fotbal și la FC Botoșani, pentru disputarea jocului pe noul stadion din Giulești.
FC Botoșani a informat, prin vocea președintelui Cătălin Anton, Liga că nu e de acord ca meciul să se joace în Giulești, deși Valeriu Iftime declara pentru Digi Sport ”nu am nicio problemă, să se joace oriunde”.
Dacă cele două părți nu vor ajunge la un acord, meciul se va juca pe Arena Națională.
Stadionul Rapid, inaugurat pe 26 martie
Noul stadion din Giulești a fost inaugurat oficial pe 26 martie, într-un eveniment în cadrul căruia Rapid și Poli Timișoara au disputat un meci de old boys și o partidă între loturile actuale.
Ambele jocuri, care au fost în direct la Digi Spor 1, au fost câștigate de Rapid. La old boys, Răzvan Raț și Daniel Pancu au marcat pentru giuleșteni, după ce Gigel Bucur deschisese scorul. În main-event, Younes Bnou Marzouk a înscris unicul gol.
Etichete: stadion rapid , rapid fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții