Exclusiv Răsturnare de situație: Costel Lazăr nu și-a dat, de fapt, demisia de la Petrolul
articol scris de Digi Sport02.12.2022, 22:11
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Costel Lazăr este în continuare președintele clubului Petrolul Ploiești.
Deși în urmă cu trei zile a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu cei din club pentru rezilierea contractului, Costel Lazăr a spus acum că nu a plecat de la Petrolul.
Costel Lazăr rămâne președintele Petrolului
De asemenea, Costel Lazăr a anunțat că le-a transmis membrilor Adunării Generale că, dacă el este motivul pentru care presupuși oameni de afaceri dornici să investească în club nu vin cu sponsorizările, va pleca.
”Aș vrea să fac o precizare, nu sunt fostul președinte, sunt actualul președinte. Eu nu mi-am prezentat demisia. Am avut o ședință AGA în care am anunțat membrii că dacă eu sunt o problemă, renunț.
Aștept să vină cei cu bani, că așa se vehicula, 'domnule, avem 500, avem 600, dar vrem pe altcineva'. Eu nu stau legat de scaun. Eu nu mă opun evoluției clubului și voi pleca.
Sunt povești, nu a venit nimeni. Petrolul a promovat în Liga 1 cu datorii, nu le-am ascuns”, a declarat Costel Lazăr, la Digi Sport Special.
Petrolul, pe loc de play-off
Dacă situația financiară a clubului este departe de a fi optimă, ceea ce a dus și la un protest al jucătorilor în startul meciului cu ”U” Cluj, Petrolul stă bine sportiv.
Datorită victoriei cu ”U” Cluj, 2-0, echipa antrenată de Nicolae Constantin a ajuns la 29 de puncte și este pe locul șase, de play-off.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - ”U” Cluj:
Etichete: costel lazăr , presedinte petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții