Răspunsul aiuritor oferit de Bogdan Vintilă, când a fost întrebat despre kilogramele lui Harlem Gnohere!
14.09.2019, 11:13Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Oficialii FCSB-ului au decis ca de acum înainte jucătorii care au kilograme în plus să nu mai facă parte din primul 11 al roș-albaștrilor. Un caz concret este reprezentat de către Eddy Harlem Gnohere (31 de ani). După ce s-a vehiculat că ”Bizonul” are avea 7 kilograme în plus, tehnicianul Bogdan Vintilă a fost întrebat despre subiect la conferința de presă de sâmbătă, răspunsul acestuia fiind unul absolut aiuritor.
Partida dintre Craiova și FCSB se va disputa duminică, de la ora 21:00, pe Ion Oblemenco, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS. Meciul va fi și în format live text și video pe digisport.ro.
”Haideți să vă spun ceva. Harlem Gnohere nu este un caz, Harlem Gnohere este jucătorul meu. A suferit o operaţie, a avut o perioadă de recuperare cu echipa, este de aproape o lună. Este un jucător masiv, dar trebuie ajutat! Uşor-uşor se va pune pe picioare. Nu este un caz sau nu putem spune că suntem nemulţumiţi de el”, a spus antrenorul.
Vintilă nu divulgă kilogramele lui Gnohere: ”Poţi să fii slab şi să nu fii bun! Nu greutatea îţi dă valoarea!”
Chestionat concret în legătură cu kilogramele pe care le are Gnohere în acest moment, Vintilă a replicat: ”Câte kilograme are în plus faţă de greutatea optimă, câte kilograme are în plus faţă de gerutatea cu care poate juca.
Poate să aibă mai multe, înţelegeţi ce spun? Poţi să fii gras şi să fii bun. Poţi să fii slab şi să nu fii bun! Nu greutatea îţi dă valoarea”, a continuat Vintilă, spre stupefacția jurnaliștilor.
Tehnicianul FCSB-ului a fost întrebat și dacă ”Bizonul” va evolua în meciul de la Craiova. ”Harlem poate să revină şi mâine, dar nu la greutatea optimă. Poate juca şi mâine, nu se ştie niciodată. Este un jucător care a dat gol cu Viitorul, chiar şi cu kilogramele alea în plus”, a mai spus Bogdan Vintilă.
Etichete: bogdan vintila , harlem gnohere , craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții