Video Rapidiștii nu se tem de programul infernal din primele trei etape ale Superligii! Mesajul războinic trimis din Giulești
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 07:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Țintarul primului eșalon românesc a fost stabilit în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri.
Rapid va juca în prima etapă a Superligii pe terenul celor de la CFR Cluj. Apoi, va primi vizita celor de la FCSB, iar în runda cu numărul 3 va face deplasarea la Universitatea Craiova. Astfel, echipa lui Adrian Mutu (43 de ani) a fost repartizată cu formațiile care au încheiat pe podium în ediția 2021/2022.
Rapidiștii nu se tem de programul infernal din primele trei etape ale Superligii
În ciuda acestui fapt, giuleștenii privesc cu încredere către debutul noului sezon. Alexandru Albu (28 de ani) și Paul Iacob (26 de ani) au oferit recent un interviu pentru Rapid TV și s-au arătat bucuroși de faptul că întâlnesc devreme cele mai puternice echipe din ediția trecută.
"Într-adevăr, avem un start de sezon de foc, dar eu cred că este mai bine să începi în forță campionatul, decât să începi cu o nou-promovată sau cu o echipă de la subsolul clasamentului. E mai bine să joci cu primele echipe, pentru că acolo îți vezi adevărata valoare și pleci de la același nivel.
Pentru că vii după perioada de cantonament, deci nu e mare diferență. După 3-4 etape, abia de atunci se revine la normal. Va fi un sezon dificil, greu, cu multă presiune, dar asta nu trebuie să ne apese. Suntem Rapid, trebuie să demonstrăm acest lucru", a declarat Albu.
"Eu unul mă bucur că avem primele etape cu primele trei echipe din campionatul de anul trecut, consider că așa trebuie să începem, chiar dacă avem aceste meciuri grele.
Consider că trebuie să începem cu dreptul, eu la fiecare meci îmi propun să câștigăm. Toată lumea vrea să câștige împotriva Rapidului, dar sunt convins că putem câștiga cu oricine", a adăugat Iacob.
Ediția 2022/2023 a Superligii va începe pe 16 iulie, LIVE la Digi Sport
După cele 30 de etape ale sezonului regulat, primele 6 echipe vor juca în play-off (sistem tur-retur), iar ultimele 10 echipe vor juca în play-out (doar tur).
Sezonul 2022/2023 al Ligii 1 se va întrerupe în intervalul 13 noiembrie - 3 decembrie, perioadă în care este programată faza grupelor Cupei Mondiale 2022, din Qatar.
Noul sezon din Liga 1 va debuta pe 16 iulie și va beneficia de sistemul VAR. Primul meci cu arbitraj video din competițiile interne va fi cel dintre CFR Cluj și Sepsi, contând pentru Supercupa României (9 iulie, ora 20:30).
Etichete: program , alexandru albu , paul iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții