Exclusiv Rapid și-a anunțat obiectivul pentru anul centenarului. ”Nici nu ne gândim altfel”
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 13:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid are de acum un nou stadion, pe care l-a inaugurat sâmbăta trecută, și pentru care trebuie să achite câte 10.000 de euro plus utilități pentru fiecare meci jucat în Giulești, astfel că-și face deja planuri pentru sezonul viitor.
Rapid și-a anunțat obiectivul pentru anul centenarului. ”Nici nu ne gândim altfel”
Galerie Foto
Gruparea de lângă Podul Grant va împlini 100 de ani de existență în 2023, astfel că cei din conducerea clubului au ambiția de a marca cum se cuvine o astfel de aniversare. Daniel Niculae (39 de ani), președintele clubului, a anunțat și care va fi obiectivul Rapidului în anul centenarului.
”Ne pare rău că în acest sezon nu am prins play-off-ul, dar vom lupta pentru a ne clasa pe un loc cât mai sus. Însă, în sezonul viitor lucrurile vor fi clare. Obiectivul Rapidului va fi clasarea în play-off, în primă fază, și Cupa României”, a spus Niculae, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Special.
Pe Stadionul Rapid nu se vor mai vinde bilete din sezonul viitor. Decizia conducerii giuleștenilor
De acum, trupa de lângă Podul Grant vrea să-și desfășoare partidele de acasă pe noua ”bijuterie” din București iar prima ocazie va fi la meciul cu FC Botoșani, de sâmbătă, 2 aprilie 2022, 19:30, în direct la Digi Sport 1.
”Din sezonul următor, nu vom mai vinde bilete la meciurile de acasă. Vom comercializa doar abonamente”, a mai spus Niculae.
Chestionat dacă o astfel de măsură este corectă, pentru că nu toți susținătorii echipei au șansa de a fi prezenți meci la meci, mai ales că unii pot fi din afara Capitalei, Niculae a replicat: ”Dacă este un fan de-al echipei își poate achiziționa un abonament. Iar dacă nu poate ajunge la toate meciurile, atunci îl poate împrumuta altui fan care poate veni la meci”, a mai spus Niculae.
Etichete: daniel niculae , stadion rapid , rapid obiectiv , rapid centenar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții