Rapid pregătește primul transfer din noua eră
articol scris de Digi Sport26.05.2024, 18:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a intrat într-o nouă eră odată cu instalarea lui Neil Lennon (52 de ani) pe banca tehnică.
Giuleștenii pregătesc deja campania de achiziții pentru sezonul viitor, iar o țintă ar fi Greg Docherty, mijlocaș central scoțian în vârstă de 27 de ani, scrie The Scottish Sun.
Greg Docherty e dorit de Rapid
Greg Docherty urmează să rămână liber, pentru că îi expiră contractul cu Hull City, formație din liga a doua engleză, pentru care joacă din 2020.
Mijlocașul a fost transferat de Hull de la Rangers, pentru 475.000 de euro, și a contribuit la promovarea ”Tigrilor” din liga a treia în divizia secundă engleză.
În sezonul recent terminat, în care Hull a încheiat pe locul șapte în Championship, Greg Docherty a evoluat în 17 meciuri în toate competițiile și a dat o pasă de gol.
Rapid nu ar fi singurul club care îl vrea pe Greg Docherty, mijlocaș urmărit și de Legia Varșovia sau Blackburn.
Rapid urmează să aibă și un nou președinte
În perioada următoare nu se va schimba doar o parte din lot la Rapid, ci și conducerea.
Daniel Niculae nu va continua în poziția de președinte și îi va fi adus un înlocuitor.
Etichete: neil lennon , greg docherty
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții