Oficial Rapid l-a prezentat pe Juvhel Tsoumou. Declarația fostului atacant de la FCSB
articol scris de Digi Sport08.11.2023, 16:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Miercuri, 9 noiembrie, Rapid a anunțat transferul atacantului Juvhel Tsoumou.
Juvhel Tsoumou, prezentat oficial la Rapid
După plecarea lui Marko Dugandzic și accidentarea lui Albion Rrahmani, Rapid s-a confruntat cu probleme pe postul de număr 9. Pentru a rezolva asta, Cristiano Bergodi l-a cerut pe Juvhel Tsoumou, iar atacantul congolez a semnat cu formația de la Podul Grant până la iarnă, cu opțiune de prelungire până la finalul sezonului.
"Juvhel Tsoumou întărește departamentul ofensiv al Rapidului, evoluând pe postul de atacant. În vârstă de 32 ani, Tsoumou a semnat cu Rapid un contract valabil până în iarna, cu opțiune de prelungire până vara anului 2024.
'Sunt bucuros că am venit la Rapid. Sper că vom celebra împreună multe victorii și că împreună vom scrie istorie.', a declarat noul atacant al Rapidului", anunță Rapid.
Rapid va fi a patra formație din România pentru care va evolua Tsoumou, după Hermannstadt, FCSB și Viitorul Constanța.
Tsoumou, un meci și trei goluri în Vietnam
Tsoumou a ajuns la începutul anului 2023 la Cong An Ha Noi FC și a marcat trei goluri la primul său meci în Vietnam. Ulterior, fostul atacant de la FCSB s-a accidentat și nu a mai evoluat în nicio partidă până la plecare.
Cazul lui Juhvel Tsoumou este unul greu de întâlnit în fotbal. Jucătorul congolez a făcut senzație la meciul de debut, apoi fanii echipei nu l-au mai văzut pe teren.
Ulterior, africanul și-a reziliat contractul cu Cong An Ha Noi FC, iar din luna iunie a acestui an a fost liber de angajament.
Fără echipă în ultimele luni, Tsoumou postează regulat filmulețe cu el din sala de forță și ține să le arate urmăritorilor săi că se află într-o formă fizică foarte bună.
Etichete: rapid , superliga , tsoumou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții