Rapid insistă pentru unul dintre transferurile verii în SuperLigă
articol scris de Digi Sport18.06.2023, 07:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid a fost extrem de activă pe piața transferurilor, iar giuleștenii au perfectat 5 mutări până în momentul de față.
El Sawy, Răzvan Oaidă, Christopher Braun, Iulian Cristea și Borja Valle sunt achizițiile făcute de Rapid în această vară.
Rapid insistă pentru unul dintre transferurile verii în SupeLigă
Una dintre țintele Rapidului din această vară este reprezentată de Denis Drăguș, fotbalist care aparține de Standard Liege. Împrumutat în stagiunea precedentă la Genoa, internaționalul român nu a impresionat și nu a fost păstrat de formația care va evolua în Serie A din noua ediție.
De situația incertă a lui Drăguș vrea să profite Rapid, iar oficialii clubului au mărit oferta și s-au apropiat de pretențiile lui Standard Liege, anunță Playsport. Cu toate acestea, fotbalistul are anumite rețineri, asta deoarece nu și-ar dori să revină în România, astfel că rămâne de văzut ce decizie va lua fostul elev al lui Gică Hagi în această vară.
Victor Angelescu: ”Sperăm să iasă ceva cu Drăguș!”
Săptămânile trecute, Victor Angelescu a vorbit în cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea Liga Digi Sport despre transferurile plănuite de Rapid.
Acționarul giuleștenilor spunea că speră să se concretizeze transferul lui Denis Drăguș.
”Nu pot să spun că facem ce spune antrenorul, dar nici nu transferăm doar ce vrea conducerea. E acest cerc, antrenor, Daniel Niculae, eu, directorul de scouting, inclusiv domnul Șucu. E un brainstorming continuu!
Sperăm să iasă ceva cu Drăguș. Până miercuri, mi-e greu să cred, dar mai e foarte mult timp până la închiderea perioadei de transferuri.
Sperăm să mai realizăm 1-2 transferuri până la reunire. Cred că am transferat destul de bine până acum”, a declarat Victor Angelescu la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: rapid , superliga , transfer rapid , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții