Rapid a jucat ”inteligent” și ”economicos” la Mioveni și a câștigat! Ce le-a transmis Mihai Iosif jucătorilor la pauză
articol scris de Digi Sport23.07.2021, 23:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid a învins CS Mioveni în etapa a doua a Ligii 1, scor 2-0, și are maximum de puncte, după ce în runda inaugurală învinsese Chindia cu 1-0.
La finalul partidei de la Mioveni, Claudiu Belu-Iordache a recunoscut că Rapid a făcut un joc ”inteligent”, în special în a doua parte, după deschiderea scorului, când jucătorii au ales să ”economisească” din energie.
VIDEO cu rezumatul meciului CS Mioveni - Rapid 0-2:
Discursul lui Claudiu Belu-Iordache după victoria cu CS Mioveni
”Am jucat inteligent. Am marcat spre finalul reprizei și am venit de la cabine cu gândul de a economisi din energie și de a aștepta ca ei să se deschidă, dar știam că vor lăsa spații dacă vom deschide scorul.
I-am analizat ca echipă, știam ce avem de făcut. Eu zic că dăm siguranță în apărare, este important că nu primim gol”, a declarat Claudiu Belu-Iordache.
Fundașul dreapta de la Rapid a dezvăluit și ce sfaturi le-a dat Mihai Iosif jucătorilor la cabine: ”Antrenorul ne-a transmis la pauză să-i lăsăm să vină puțin peste noi și să așteptăm să greșească”.
Etapa viitoare, Rapid va juca împotriva celor de la Farul Constanța, care a înregistrat o remiză, 0-0, cu UTA Arad în prima etapă, în timp ce în runda a doua va întâlni Gaz Metan.
Etichete: claudiu belu iordache , cs mioveni rapid , liga 1 etapa 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții