Rămâne Planic fără banderolă? Gigi trece iar peste Dică şi ia o decizie "pentru Mourinho"
06.12.2018, 15:03SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali e dezamăgit de prestaţiile lui Planic şi pare tentat să schimbe din nou căpitanul. Gnohere şi Man sunt principalii "suspecţi de serviciu" pentru a prelua banderola.
În ultimii ani, FCSB şi-a găsit cu greu un lider în teren, parte din vina patronului. Pentru toţi e evident că Pintilii e "şeful" vestiarului, dar patronul, din dorinţa de a le creşte cota unor jucători, l-a forţat pe antrenor să schimbe căpitanul. În cele din urmă banderola a ajuns pe braţul lui Planic, un lider adevărat la rândul său. Doar că prestaţiile sârbului l-au dezamăgit pe Gigi, care încă o dată pare decis să treacă peste antrenor.
"Singurul care merită banderola e Gnohere. Sau Man, să îl vadă Mourinho că e căpitan. "Băi, nu mai vreau 30, vreau 40 acum, că e căpitan". Planic a jucat bine la început, dar acum nu mai e acelaşi. Şi la el e vorba de relaxare", a spus Becali, la ProX.
Aseară, în direct la Digi Sport, Bălaşa a fost desfiinţat de patron. Noaptea nu a avut darul să îl calmeze pe Becali, care şi-a păstrat discursul acid la adresa fundaşului central.
"Pe Bălaşa îl driblează cine vrea şi cine nu vrea. El îşi dă autogol, dă cu stângul în dreptul. Şi eu o scoteam pe aia", a mai spus Gigi.
În general un optimist incurabil, Becali pare să se fi resemnat cu gândul că şi acest an e unul de sacrificiu pentru echipa sa. CFR e cu multe clase peste FCSB, iar Gigi pare să fi înţeles acest lucru.
"Dacă CFR intră în play-off cu 4 puncte avans, gata, sunt campioni. Sunt prea tari, nu are cine să îi mai încurce. Doar noi şi, poate, Craiova", a concluzionat patronul roş-albaştrilor.
Etichete: gigi becali , capitan fcsb , becali planic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții